Numirea polonezului Ludwik Sobolewski, fostul CEO al bursei din Varșovia, în funcția de director general al Bursei de Valori București (BVB) a fost primită cu entuziasm (onest sau simulat) de întreaga suflare de pe bursă.Toată lumea așteaptă acum ca să ia avionul de la Varșovia, să descalece la sediul BVB de la Armenească și să facă în doi ani piață de capital la București, măcar la un sfert cât cea din Polonia. În fond, cât a fost Sobolewski CEO la Varșovia, pe bursa poloneză s-au listat 700 de companii și s-au făcut oferte publice inițiale de vânzare de acțiuni (IPO) de 13 miliarde de euro, iar tranzacțiile zilnice au sărit de 200 de milioane de euro.
La București nu s-a mai făcut niciun IPO din 2008, iar tranzacțiile medii zilnice nu mai trec de ani de zile peste pragul de 10 milioane de euro.
Nu e de mirare că toată lumea așteaptă minuni de la polonez, „pe măsura CV-ului“, dar câtă lume își pune oare problema că aducerea unui străin la conducerea BVB este un eșec al întregii piețe de capital din România, care în 20 de ani nu a reușit să dea un om, sau doi, sau zece, care să fie în stare să conducă bursa.
Dar dacă toată lumea e mulțumită cu polonezul, nu avem niciun motiv să credem că nu va face treabă. Profesional, Sobolewski este probabil unul dintre cei mai apreciați șefi de burse din lume. Poate că tocmai faptul că vine din afara sistemului local îi va aduce în primă fază susținerea majorității de pe bursă.
Dar nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla când propunerile polonezului de reformare a bursei vor intra în conflict cu interesele brokerilor mici sau ale brokerilor mari, cu cele ale SIF-urilor sau ale marilor investitori privați, sau cu cele ale politicienilor. Va dura oare această pace și susținere sau va fi invitat domnul Sobolewski să-și facă bagajele și să plece acasă la Varșovia?
Și Franklin Templeton a fost primit cu urale când a venit, în 2010, să administreze Fondul Proprietatea, dar nu a reușit să răzbată prin hățișul din România. După aproape trei ani de mandat, Templeton nu prea are ce da pe seamă, iar zilele unui alt polonez, Greg Konieczny, la cârma Fondului Proprietatea sunt numărate deja de unii acționari.
Din 2008 de când a plecat Stere Farmache, bursa de la București nu mai reușește să-și găsească un lider. Și asta poate că e și vina lui Farmache, care nu și-a format un succesor.
L-au adus întâi pe Valentin Ionescu, broker, tânăr, din piață, ca să dea un suflu nou pieței. După un an l-au dat afară. Oficial pentru că nu și-a îndeplinit obiectivele mandatului, neoficial pentru că a încercat să restructureze personalul BVB și a intrat în conflict cu consiliul bursei condus de Farmache.
S-a schimbat consiliul și după luni de căutări l-au adus la cârmă pe "veteranul" Victor Cionga, bancher de investiții cu experiență în listări. El a rezistat doar șase luni. Propunerea de modificare a tarifelor de tranzacționare pe care brokeri le plătesc pentru a accesa sistemul bursei i-a fost fatală, chiar dacă oficial motivul demiterii a fost că nu a restructurat bursa suficient de repede "raportat la așteptările consiliului de administrație".
Astăzi, așteptările consiliului de administrație sunt mai ridicate decât oricând, interesele acționarilor sunt mai divergente ca niciodată, iar piața se sufocă încetul cu încetul.
Brokerii mari vor reforme radicale, liberalizare, acces mai facil pentru străini, conectare cu bursele externe și, dacă ar fi posibil, ar vrea să facă tranzacțiile între ei, fără să le mai treacă prin bursă.
Brokerii mici vor reformă, dar să nu se schimbe nimic, ca să mai facă și ei un cupot, o combinație, fără să-i întrebe nimeni de sănătate.
SIF-urile vor de toate și nimic în mod concret.
Corifeii bursei (Stere Farmache, Dan Paul, Siminel Andrei, Juravle, Chiș, Nilaș, Pogonaru, Rotaru, etc.) vor câte ceva fiecare. De 15 ani se ceartă, fac alianțe, se trădează, se împacă. Fiecare vrea binele bursei, dar fiecare îl vede altfel. Iar din gâlceava lor nu iese nimic. Pe politicieni nu-i interesează bursa, că nu aduce voturi, iar conducerea politică de la CNVM/ASF ascultă de cine-i mai influent, iar cum influențele se schimbă la fel se schimbă și deciziile.
Rezultatul: bursa de la București a rămas aproape invizibilă, și în economia locală pe care nu o ajută, și în sistemul financiar global, de unde nu reușește să atragă aproape niciun ban. Ne bucurăm când ne mai aruncă Templeton sau Elliott sau vreun fond oarecare câteva zeci de milioane de euro, când ar trebui ca bursa să aducă în țară investiții de sute de milioane sau miliarde de euro, să contribuie la finanțarea companiilor, la investiții noi, la crearea de locuri de muncă. Dacă nici acum când piețele sunt inundate de bani ieftini nu reușim să atragem prin bursă măcar 0,01%, atunci nu mai avem nicio șansă să ne apropiem de Varșovia sau Viena și vom dispărea ca piață.
Dar poate că totuși Sobolewski va reuși să alinieze interesele acționarilor către un scop comun. Poate va reuși să le antreneze energiile în aceeași direcție. Așa cum regele Carol, un neamț, a reușit să dea o direcție României la sfârșit de secol XIX. Dacă va avea abilitatea politică să atragă de partea sa aliați puternici, poate că va răzbi.
"Omul e bun, a condus o mașină cu 200 la oră, poate va reuși să o conducă și pe a noastră măcar cu 120", îmi spunea ieri un prieten din piață.
În Polonia a fost mai simplu: statul a avut o strategie de dezvoltare a pieței de capital și a știut să o pună în aplicare, prin fonduri de pensii private și prin listări de companii. Și tot statul a controlat bursa, iar deciziile s-au transmis mult mai repede. Folosind comparația automobilistică, omul a condus un bolid echipat pentru raliuri și a fost susținut de o echipă profesionistă. Totul a mers ca uns, iar meritul lui Sobolewski este că a știut să accelereze și să țină direcția când lucrurile au început să se dezvolte amețitor.
La București îi va fi însă mult mai greu. Aici va conduce o Dacie 1300 care are osia e înțepenită, cauciucurile tocite semidezumflate și tabla exfoliată cu găuri de rugină. Unii mai împing la ea ca să meargă, alții așteaptă să-și dea duhul și s-o ducă la REMAT. Motorul mai pâlpâie și cu niște mecanici buni se poate face din ea o mașină decentă, care să meargă dacă nu cu 120, măcar cu 100. Numai să nu-i pună nimeni zahăr în rezervor!
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu