Poșta i-ar putea plăti unui fost director despăgubiri de 50.000 de lei

Știrea a fost publicată marți, 16 iulie 2013, 03:52 în categoria

Poşta i-ar putea plăti unui fost director despăgubiri de 50.000 de lei Tribunalul București a hotărât vineri ca Poșta Română să-i achite lui Dan Mihai Toader, fost președinte al CA și director general al Poștei Române, despăgubiri de peste 50.000 lei brut pentru că l-a revocat pe nedrept din funcții, decizia nefiind însă definitivă.

„Admite în parte acțiunea. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 50.399,94 lei brut cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA). Respinge restul pretențiilor ca nefondate“, se arată pe site-ul instanței.

Contactat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poștei Dan Dumitrescu a declarat că, în termenul legal, compania va formula apel împotriva deciziei Tribunalului București. Toader a fost președinte al CA și director general al Poștei Române până în ianuarie 2009, când a fost revocat de consiliul de administrație al companiei.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Dumitrache

0 comments :

Trimiteți un comentariu