
Prețul petrolului Brent, petrolul extras din Marea Nordului, ar putea testa săptămâna aceasta nivelul de 110 dolari pe baril, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de CNBS pe piața țițeiului. Ieri Brentul a atins aproape 108 dolari pe baril pe piețele asiatice.
Creșterea ar veni în pofida unor factori care în mod normal sugerează scădere, precum vânzarea generală pe piețe a materiilor prime precum aurul, metalele industriale și gazele naturale, întărilea dolarului (prin care mulți analiști explică scăderea cotațiilor țițeiului), reducerea cererii din China și a consumului din SUA, scrie Huffington Post.
Avansul s-ar putea explica prin îngrijorările legate de înrăutățirea situației din Egipt și, mai ales, de Canalul Suez. Însă temerile privind acest din urmă motiv nu par întemeiate, explică publicația americană.
Prin canal trece echivalentul a 5% din petrolul transportat pe mare. Nu este o cantitate neglijabilă, dar închiderea canalului nu va stopa livrările de petrol, ci în cel mai rău caz le va întârzia cu aproximativ 16 zile, timpul necesar ocolirii pe lângă Capul Horn. Huffington Post sugerează că majorarea cotațiilor reflectă mai degrabă jocurile speculatorilor și subliniază că în urmă cu câteva săptămâni Comisia Federală a Comerțului a anunțat că va deschide o anchetă privind manipularea prețurilor țițeiului.
Ancheta ar veni după ce în aprilie 2011 președintele Barack Obama a anunțat „cu surle și trâmbițe“ că se va concentra pe speculațiile de pe piața petrolului dând procurorului general mandat să investigheze. Tot atunci a fost anunțată înființarea unei comisii speciale de investigație a fraudelor privind prețul țițeiului și al gazelor naturale. Până în prezent comisia nu a livrat niciun rezultat.
Analiștii din Ungaria estimează că dacă prețul petrolului continuă să crească și dacă forintul nu se apreciază față de dolar, benzina se va scumpi cu până la șase forinți (0,02 euro) pe litru. Și leul s-a depreciat în ultima săptămână în raport cu dolarul.
Unii analiști se așteaptă însă ca avansul cotațiilor să piardă curând din forță.
„Cred că sprintul este aproape de sfârșit. Săptămâna aceasta petrolul destinat pieței americane va scădea la 100 de dolari barilul. Cererea nu este așa de mare pe cât ar putea fi“, apreciază Mark Waggoner, președintele Excel Futures. Ieri pe piețele asiatice petrolul destinat pieței americane cu termen de livrare în august se tranzacționa cu aproximativ 103 dolari pe baril, potrivit AFP.
Criza din Egipt s-a acutizat după ce partidul islamist Nour s-a retras din negocierile privind un nou guvern în urma a ceea ce consideră a fi un masacru făcut de Garda Republicană.
Militarii au ucis mai multe persoane care ar fi „atacat“ unitatea în care este reținut fostul președinte Mohamed Morsi. Surse medicale spun că în urma incidentului au murit 16 oameni. Armata, cea care l-a înlăturat pe Morsi de la putere, a explicat că „un grup terorist” a încercat să ia cu asalt clădirea. Morsi este primul președinte ales prin vot popular în Egipt.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu