Previziune-șoc: în ritmul actual de dezindustrializare, în anul 2100 România va mai avea doar opt milioane de locuitori

Scăderea natalității ca urmare a lipsei de încredere a populației în econo­mie și migrația forței de muncă ce nu-și găsește loc în țară va depopula România. Situația apa­rent fără ie­șire în care se află România - de peste 20 de ani tra­tată în media occidentală drept a doua cea mai săracă țară din UE- arun­că o tușă groasă asupra per­spec­ti­ve­lor. Ro­mânia va avea 15 milioane de lo­cuitori în anul 2050, 12 milioane în 2070 și 8 mi­lioane în 2100 - într-un scenariu optimist, cal­cul din care este exclus fenomenul migrației, cel vinovat de scăderea cu 2,2 mi­lioa­ne de lo­cui­tori în ultimele două decenii.

Lipsa unor programe de reindustrializare, de creare de noi locuri de muncă, menite să spo­reas­că încrederea populației, se reflectă și în ta­bloul economic: România are o economie care se zbate să crească cu 2 – 3% pe an, cu angajați al căror salariu mediu este de 350 de euro net (în condițiile în care media la nivelul statelor UE este undeva în jurul a 1.000 de euro net) și speranța de redresare prin investiții străine (care s-au prăbușit anul trecut) și exporturi.

„Problema cea mai mare a populației Ro­mâ­niei o reprezintă neîncrederea în viitor și frica față de viitor, față de diverse forme de criză. Sunt optimist că va exista un proces de con­ver­gență cu Europa, care va conduce ca, în cazul muncitorilor calificați, salariile să se alinieze treptat la cele europene. Problema mare va fi cu cei necalificați, iar una dintre strategii ar putea fi organizarea unui învățământ vocațional bine pus la punct“, a spus Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Ro­mâ­nia. El admite totuși că este puțin pro­ba­bil ca un vânzător de la Carrefour Ro­mâ­nia, care are 200 de euro pe lună, să ajungă la nivelul salarial al unui angajat al Carrefour Franța, care primește 1.400 de euro pe lună.

Dacă până acum re­zul­tatele recensământului au fost întoarse pe toate fețele, exclusiv prin prisma migrației forței de muncă generată de prăbușirea industriei, iată că efectele acestei prăbușiri economice sunt accentuate de situația internă a celor rămași. România riscă să rămână o țară fără cetățeni, după cum indică proiecțiile demo­grafice făcute de profesorul Vasile Ghețău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române. Pe fondul crizei și al nesiguranței locului de muncă cu care se confruntă cuplurile tinere, se nasc din ce în ce mai puțini copii, dar speranța de viață crește, ceea ce va conduce la îmbătrânirea populației. Nu că România ar fi singura dintre țările lumii care se confruntă cu un astfel de fenomen, dar țările occidentale au început de multă vreme să caute soluții și să pună la punct programe de stopare a declinului.

De regulă, scăderea natalității este aso­ciată cu o creștere a nivelului de trai - mamele vor să își facă mai întâi o carieră și apoi iau decizia de a face un copil. Dacă în parte această observație empirică este adevărată, datele arată totuși că prin politici situația poate fi contracarată. Pentru că altminteri, pe fondul unei economii în declin, în România ar fi trebuit să se nască mai mulți copii decât în țările bogate din UE, cum sunt Franța, Marea Britanie sau Germania. Dar lucrurile nu stau deloc așa. Rata de fertilitate a femeilor a scăzut în România de la 1,8 copii în 1990 la 1,3 copii în 2011. Dar în Marea Britanie o femeie naște, în medie, câte 2 copii, iar Franța, prin politicile pe care le-a adoptat încă din anii ’80, a ajuns să fie campionă la natalitate, o mamă având în medie 2,03 copii în 2011 (față de situația de 1,78 în 1990). Și asta s-a întâmplat pentru că aceste țări, în ciuda teoriei potrivit căreia prosperitatea reduce natalitatea, au reușit să mo­tiveze familiile să facă copii, asigurând în parte și viitorul țării. Însă în România, care trăiește de pe o zi pe alta,  ai cărei oameni politici nu văd mai departe decât alegerile viitoare, nu se întâmplă nimic, nu a existat și nu există niciun program și nici nu există vreo intenție ca un astfel de proiect național să fie generat. Pe acest imobilism și lipsă de anticipare, proiecția demografică a profesorului Ghețău este îngrijorătoare. Nu sunt programe pentru că statul nu doar că este dezinteresat, dar nu are nici bani, pentru că prea puține sunt programele coerente care ar putea determina repornirea economiei, cea care să dea încredere populației și să genereze mai mulți bani la buget. Economia se bazează în ultima vreme pe exporturi, dar acestea sunt „înșelătoare“, pentru că țin prea mult de ceea ce se întâmplă pe piețele de export ale României, consumul intern pe care trebuie să se bazeze o economie ca a României nu dă semne de redresare. Ceea ce face ca alte și alte businessuri să sufle din ce în ce mai greu și chiar să încline steagul, cum se întâmplă de pildă cu Hanu Ancuței, intrat recent în insolvență, pentru că în Roman au mai rămas doar 47.300 de locuitori.

În plus, guvernele Tăriceanu, Boc, Ungureanu și Ponta au avut la dispoziție fonduri europene de 20 de miliarde de euro, dar au atras în economie doar 15% din sumă. Această situație reflectă poate cel mai bine lipsa de interes a oamenilor politici față de dezvoltarea viitoare a țării.

Două persoane active vor susține opt persoane inactive

Închiderea sau restrângerea acti­vității marilor coloși industriali care funcționau înainte de ’89, însoțită de pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, a fost unul dintre factorii majori care au accentuat sau chiar generat fenomenul de depopulare a României. Însă partidele politice, fie aflate la putere fie în opoziție, nu vorbesc despre aceste lucruri.

„O consecință la fel de gravă a acestei evoluții o reprezintă tendința de îmbătrânire a populației: în 2050 ponderea persoanelor de 65 de ani și peste ar crește de peste două ori față de nivelul de 16,1% înregistrat la ultimul recensământ. Dacă se adaugă copiii și tinerii sub 20 de ani care trebuie să fie întreținuți de populația activă, rezultă un raport de dependență de 82% în 2050: două persoane active ar trebui să întrețină opt persoane inactive“, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Din 1990 încoace, România a pierdut 4 milioane de salariați și s-a ajuns că în prezent în economie să lucreze 4,3 milioane de angajați care susțin, din taxe și contribuții, plata pensiilor a peste 5 milioane de români.  Lipsa unor politici ale guvernelor care să susțină reindustrializarea și care să atragă după sine crearea de locuri de muncă pentru pătura de mijloc (41% din populația stabilă are studii medii, iar 44% are un nivel scăzut al educației) a făcut ca această categorie de populație să emigreze cel mai mult și a sărăcit zonele care erau deja mai puțin dezvoltate decât restul. Rezultatele recensământului din 2011 ilustrează o hartă a exodului populației din regiunea Moldovei, unde închiderile de fabrici și sectorul agricol slab dezvoltat au alungat familii întregi în Italia și în Spania. Iar pericolul depopulării țării este cu atât mai mare.

„Permanentizarea migrației devine un pericol din ce în ce mai mare de vreme ce avem de-a face cu o populație care a emigrat în străinătate și care nu mai este interesată să mențină legături puternice cu cei de acasă, iar acest lucru se poate observa și din dezinteresul față de exercitarea dreptului de vot prin corespondență, de exemplu. Ne-am fi așteptat la o revenire masivă a românilor în țară ca urmare a crizelor economice din Spania și din Italia, ceea ce nu s-a întâmplat“, a explicat pro­fesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie și asistență socială din cadrul Universității din București.

Lipsa de investiții din nord-estul țării a „alungat“ aproape 230.000 de români

Peste două milioane de români au ales să părăsească țara pentru a lucra în străinătate, iar statisticile arată că cei mai mulți dintre cei care au migrat în ultimii ani preponderent către țări precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Germania provin din zona de Nord-Est a țării.

Județul Bacău este zona cu cel mai mare exod al populației, peste 57.000 de locuitori alegând să își stabilească domiciliul în străinătate, adică mai mult de 9% din populația stabilă a județului, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) în urma centralizării a 720.000 de formulare completate de români plecați în străinătate.

În total, din zona de Nord-Est a țării (care include și județele Neamț, Botoșani, Iași, Suceava și Vaslui) au plecat în străinătate aproape 230.000 de persoane (aproximativ 7% din numărul total de circa 3,3 mil. de locuitori). PIB per capita în această zonă este la cel mai mic nivel din întreaga țară, astfel că unui locuitor din nord-est îi revin aproape 3.900 de euro pe an, în timp ce un bucureștean câștigă de aproape patru ori mai mult, iar un locuitor din vestul țării de aproape două ori mai mult.

„Zona de nord-est a țării este catalogată ca fiind una dintre cele mai sărace ale Uniunii Europene și este indiscutabil cea mai slab dezvoltată regiune din România. Fiind etichetată și de Uniunea Europeană drept o zonă «rămasă în urmă», iar în condițiile în care industria are o dezvoltare modestă, sectorul agricol nu prezintă potențial și serviciile sunt cu mult sub media națională, este normal ca locuitorii să fie atrași de ideea plecării în străi­nătate“, spune Dumitru Miron, decanul Facultății de relații economice inter­naționale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Deși principalele destinații ale celor care au decis să își găsească un domiciliu stabil în străinătate rămân „tradiționalele“ Italia și Spania, românii încep să se îndrepte și către țări mai dezvoltate economic, cu un trai al populației ridicat, dar și cu pretenții de angajare mai specifice cum sunt Germania, Franța sau Marea Britanie.

„Preferința pentru alte țări face parte dintr-un al doilea val de migrare, al românilor care se îndreaptă către joburi ce necesită competențe supe­rioare și care sunt motivați nu neapărat de a câștiga mai bine sau bani în plus pentru a-și întreține familia, ci de a reuși să se stabilească sau să își facă o familie acolo“, precizează Miron. De altfel, și sociologul Bogdan Lucaciu este de părere că de țări precum Germania încep să fie interesați specialiștii (spre exemplu, medicii), cei care au o calificare și care sunt dispuși să învețe o limbă străină.

„În principiu, în Spania și Italia se duc cei care aici sunt șomeri sau care nu au o calificare, cum sunt casnicele. Ele pot să se ducă în aceste zone pentru a face același lucru pe care îl fac și acasă, să îngrijească copii. Germania pe de altă parte este aleasă de profesioniști în special, de medici, spre exemplu, care vor să aibă un salariu mai bun și care sunt dispuși să își ia și familiile cu ei“, explică Bogdan Lucaciu.

Cu toate că Bucureștiul este una dintre zonele care au pierdut cei mai mulți locuitori în favoarea unui loc de muncă în străinătate (circa 26.000 de persoane), la nivel de regiune (împreună cu județul Ilfov) a avut cel mai mic exod, „doar“ puțin peste 28.000 de locuitori migrând către țări precum Italia, Spania sau Marea Britanie.

Pe un loc doi în topul regiunilor din care au migrat cei mai puțini români se află cea de vest, adică județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, de unde au plecat în străinătate peste 53.000 de persoane (circa 3% din numărul total de 1,8 mil. locuitori).

Din această regiune cei mai mulți locuitori (15.906) s-au stabilit în Italia, apoi în Spania (14.119) și Germania (5.817).

„Exodul din Vestul țării este cauzat de mirajul pentru zona de Vest a lumii. În Arad și alte județe din jur sentimentul occidental a fost cultivat sau dezvoltat în mod natural și încă dinainte de 1989 locuitorii de acolo prindeau televiziune în limba maghiară sau sârbă. În plus, după București-Ilfov, zona de Vest a țării este cea mai dezvoltată regiune, iar cei care aleg să plece au alte pretenții“, este de părere Dumitru Miron.

El mai precizează însă că fenomenul de migrare al românilor este unul normal, având în vedere că libera circulație este un drept fundamental al cetățenilor europeni.

„Eu aș spune că nu este cazul să privim cu dramatism acest fenomen, nu asta este problema noastră, ci faptul că la o întoarcere masivă a celor plecați în străinătate nu vom fi pregătiți să îi primim. România va fi total nepregătită pentru o astfel de situație, cu politici sociale excesive. Până la urmă, exodul a facilitat misiunea guvernului care, la rămânerea acestor oameni în țară, ar fi avut nevoie de alte politici sociale“, adaugă el.

Alfred Bulai precizează că există și un paradox în fenomenul migrației românilor. El spune că tocmai din industria cea mai internaționalizată (de IT), aleg să plece cei mai puțini locuitori și asta pentru că salariile pe care IT-iștii le primesc sunt printre cele mai mari din economie. Spre exemplu, în prezent, salariul mediu practicat în această industrie pentru un dezvoltator de software cu o experiență de muncă de până la doi ani este de circa 1.000 de euro net lunar, iar în cazul unui dezvoltator senior (cu o experiență de 4-6 ani) câștigurile medii lunare pot ajunge și la circa 1.700 de euro net, potrivit informațiilor din piață. În acelai timp, salariul mediu net pe economie este de 1.600 de lei (aproape 360 de euro) pe lună.

Printre județele din care au plecat cei mai mulți români în străinătate se numără Neamț (aproape 53.000 de persoane), Suceava (peste 49.000 de locuitori), Iași (aproape 35.000 de persoane), Galați (circa 32.500 de locuitori) sau Brașov (peste 26.000 de persoane).

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2013

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel