România, „blocată în tranziție“ și cu o populație în scădere

Știrea a fost publicată vineri, 12 iulie 2013, 04:23 în categoria

România, „blocată în tranziţie“ şi cu o populaţie în scădere Ratele de creștere economică esti­mate pentru economiile în tranziție din Europa de Est sunt insuficiente pentru a asigura o convergență la nivelul de trai din țările cu venituri mari în urmă­torii 20 de ani, scăderea pro­duc­tivi­tății și îmbătrânirea popu­lației ur­mând să con­tribuie la înce­ti­ni­rea creș­te­rii eco­no­mice fa­ță de ul­ti­mele decenii, con­si­deră Erik Berglof, econo­mis­tul-șef al Băncii Europene pen­tru Recon­strucție și Dez­vol­tare (BERD).

De-a lungul ultimelor două de­cenii, Europa de Est a realizat o con­ver­gență rapidă la nivelul ve­ni­tu­ri­lor și al reformelor instituțio­nale im­por­tante, dar acest impuls a încetinit, mul­te țări putând fi descrise acum ca fiind „blo­cate în tranziție“, a explicat Berglof.

Pentru România, BERD - institu­ția financiară internațională care apără interesele Europei Centrale și de Est și a ajuns la un portofoliu de 6,2 mld. euro pe piața locală - estimează o creștere economică de 2,2% în 2014, după un avans de 1,4% în acest an, în contextul efectelor ne­ga­tive ale crizei din zona euro asupra re­giu­nii Euro­pei de Sud-Est, în spe­cial în privința exporturilor.

Una dintre problemele mari ale țărilor din regiu­ne, printre care și Ro­mâ­nia, este scăderea numă­ru­lui de lo­cuitori, care este strâns legată de evolu­ția eco­no­miei. „Chiar dacă în anul 2100 poate nu vor fi doar 8 milioane, ci mai mulți locuitori, populația va fi mult diminuată, mai bătrână și din păcate mai tristă, chiar dacă mai bogată“, a declarat analistul economic Aurelian Dochia ieri, la ZF Live.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu