sâmbătă, 6 iulie 2013

Țara care a introdus o metodă legală de a spăla bani

Ţara care a introdus o metodă legală de a spăla bani Banca națională a Argentinei a introdus de la începutul lunii iulie un instrument financiar care este eliberat cetățenilor în schimbul dolarilor americani nedeclarați într-o încercare a guvernului de a introduce în economie „banii murdari”, scrie site-ul agenției americane Atlantic Media, qz.com.

Instrumentul introdus de autoritățile de la Buenos Aires, având acoperire din partea băncii centrale, constă într-o bucată mică bucată de hârtie verde denumită „Certificate of Deposit for Investment”, sau Cedin pe scurt. Certificatul permite oricărei persoane ce deține dolari introduși ilegal în țară să îi valorifice investind în imobiliare, unul dintre cele mai lovite sectoare ale economiei argentiniene.

Deținerea sau cheltuirea de dolari americani nedeclarați pe teritoriul Argentinei era interzisă până în 2011, perioadă în care președintele Cristina Fernández de Kirchner a redus folosirea monedei americane pentru a tempera inflația. Pe măsură ce inflația a crescut și oamenii și-au pierdut încrederea în sistemul financiar al țării, argentinienii s-au orientat spre valuta americană, inundând economia cu dolari. Cedin este una dintre cele mai recente măsuri ale guvernului, dintr-un set de 30 de până acum de a împiedica intrările masive de dolari în sistemul financiar. Rezerva actuală de dolari americani nedeclarați din Argentina este estimată la 160 de miliarde.

Probabil că o bună parte din valuta americană nedeclarată din Argentina este deținută de către traficanți de droguri, contrabandiști și persoane din cercuri de crimă organizată, activități în escaladare în regiune.

„Ei speră ca certificatele Cedin să aibe un efect de spălare a banilor ilegali – bani ai grupurilor infracționale”, a spus Robert Shapiro, co-fondator al unei firme de consultanță.

Ministrul economiei din Argentina, Hernán Lorenzino, a spus în luna mai, cu ocazia anunțării certificatelor Cedin, că speră ca persoanele care dețin economii în dolari nedeclarați să îi investească în instrumente transparente și legale care le va proteja economiile și care vor susține, în același timp, sectorul imobiliar.

Fostul guvernator al băncii centrale, Hernán Lacunza, crede că certificatele Cedin vor deveni o „cvasi-monedă”.

Rezerva valutară a băncii naționale s-a diminuat abrupt în ultimii ani. În primul semestru, rezerva a scăzut cu 7%, însumând 2,84 miliarde de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Octavian Calei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu