sâmbătă, 6 iulie 2013

Un lider mafiot italian, considerat cel mai mare traficant de cocaină din lume prins în Columbia

Un lider mafiot italian, considerat cel mai mare traficant de cocaină din lume prins în Columbia Un lider mafiot italian, considerat cel mai mare traficant de cocaină din lume, va fi expulzat, sâmbătă în Italia, la o zi după arestarea sa într-un centru comercial din Columbia, a anunțat Parchetul, citat de AFP.

Roberto Pannunzi a fost arestat vineri la Bogota având asupra sa o carte de identitate falsă venezueleană, în cursul unei operațiuni de poliție, desfășurată în comun de Columbia și Administrația americană de luptă împotriva drogurilor (DEA).

"Acesta este cel mai mare importator de cocaină din lume", a declarat Nicola Gratteri, adjunctul procurorului șef din Reggio di Calabria, în sudul Italiei.

"El este singurul care poate organiza cumpărarea și vânzarea unor încărcături de cocaină de trei tone sau mai mult", a declarat el.

"Pannunzi este singurul care poate să vândă către 'Ndrangheta și Cosa Nostra. Este fără îndoială cel mai puternic traficant de droguri din lume", a afirmat el.

'Ndrangheta, instalată în Calabria, este unul dintre principalii actori ai traficului internațional de droguri. Mafia sicială este cunoscută sub numele de Cosa Nostra.

Gratteri a explicat că Pannunzi face obiectul unui ordin de expulzare dat fiind că "un ordin de extrădare ar fi durat mai multe luni".

El era așteptat pe aeroportul din Roma Fiumicino, în cursul serii de sâmbătă.

În aprilie, Columbia a arestat un alt mare presupus lider mafiot, Domenico Trimboli, suspectat că este omul de legătură al Medellin (Columbia) și 'Ndrangheta.

Pannunzi a fugit dintr-o clinică din Roma, unde era internat sub pază în 2010, așa cum a făcut deja în 1999.

El fusese arestat în Columbia în 1994, unde le-ar fi oferit polițiștilor un milion de dolari pentru a-l lăsa să plece.

La arestarea sa, Pannunzi a declarat poliției că este bolnav, a precizat Nicola Gratteri sperând că acesta nu va fi pus din nou sub supraveghere într-un spital italian.

"Sper să nu fie pus pentru a treia oară sub supraveghere" (...). "Este epuizant să faci turul lumii pentru a-l găsi, de fiecare dată când fuge", a adăugat el.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iuliana Enache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu