Zurich se bate cu Londra, Paris și Frankfurt pentru valuta Chinei

Știrea a fost publicată luni, 8 iulie 2013, 12:55 în categoria

Zurich se bate cu Londra, Paris şi Frankfurt pentru valuta Chinei Orașul elvețian Zurich vrea să devină un hub european pentru tranzacțiile cu yuani, moneda Chinei, intrând astfel în competiție cu centrele financiare Frankfurt, Paris și Londra, potrivit Bloomberg.

"Este în interesul Elveției să aibă un centru al tranzacțiilor cu yuani în mijlocul Europei", a declarat ministrul Economiei, Johann Schneider-Ammann, în timpul unei vizite la Beijing, în cadrul căreia a fost semnat un acord de liber schimb. Deși nu au avut loc discuții oficiale, Schneider-Ammann a afirmat că speră ca ideea să "prindă contur" în următoarele luni.

Liderii Chinei, a doua mare economie a lumii, promovează folosirea mai extinsă a yuanului în comerț și finanțe la nivel internațional, pentru a reduce dependența țării de dolarul american.

Zurich concurează cu Londra, Paris și Frankfurt pentru poziția de hub european, în timp ce băncile din Canada analizează un plan care ar trebui să facă din Toronto un centru al tranzacțiilor pentru America de Nord.

"Sistemul financiar elvețian, mai ales banca centrală, este interesat de șansa de a negocia cu China în privința unui centru al tranzacțiilor cu yuani", a spus Schneider-Ammann.

Londra consideră că are un avantaj în fața celorlalți competitori, după ce Banca Angliei a semnat în iunie o linie de swap valutar cu banca centrală a Chinei și a devenit prima bancă europeană cu o astfel de facilitate cu statul asiatic.

O organizație care reprezintă industria financiară din Frankfurt a anunțat că Banca Centrală Europeană va încheia un acord de swap cu Banca Chinei pentru până la 800 de miliarde de yuani, de patru ori mai mult decât Banca Angliei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marius Oncu

0 comments :

Trimiteți un comentariu