joi, 29 august 2013

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineață

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă Cursul de schimb a scăzut foarte ușor, spre 4,44 lei/euro, în prima oră a ședinței interbancare de joi, într-o piață cu volume reduse de tranzacționare, potrivit dealerilor.

La deschiderea ședinței, euro a fost tranzacționat la 4,4450 lei, cu 0,27 - 0,4 bani sub nivelurile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4477 - 4,4490 lei/euro.

Ulterior, cursul a fluctuat foarte ușor, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse, iar în jurul orei 10:30 euro era cotat la 4,4425 - 4,4460 lei, respectiv cu 0,3 - 0,52 bani sub închiderea de miercuri.

Astfel, leul este în creștere cu aproximativ 0,1% în raport cu euro. În același timp, zlotul este în scădere cu 0,1% față de euro, iar forintul stagnează.

În precedentele două ședințe, leul a scăzut cu aproape 0,5% în raport cu euro, deprecierea fiind vizibil mai mică decât scăderile înregistrate de monedele statelor din regiune.

Deprecierea a fost temperată în a doua parte a ședinței de marți și în prima jumătate a zilei de miercuri de unele ordine de vânzare de euro plasate de clienți corporate ai băncilor, însă în a doua parte a ședinței de miercuri cotațiile au urcat până la 4,45 lei/euro, după ce ordinele de vânzare au fost executate, potrivit dealerilor.

Piețele financiare sunt afectate încă ședințele anterioare de temerile investitorilor cu privire de o intervenție militară a SUA și a aliaților în Siria.

Cursul de referință anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 0,52 bani, la 4,4350 lei/euro. Rata afișată miercuri este cu 0,12% sub cea de marți, de 4,4402 lei/euro.

Totodată, leul s-a întărit miercuri și în raport cu dolarul american, cursul de referință coborând cu 1,27 bani, de la 3,3286 lei/dolar la 3,3159 lei/dolar.

Cotația leu/franc elvețian a scăzut nesemnificativ, de la 3,6112 lei/franc la 3,6108 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile afișate joi dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 3% - 4% pe an, după ce miercuri au fost de 3,19% - 3,69% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu