joi, 29 august 2013

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, urmărit pentru conflict de interese

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, urmărit pentru conflict de interese Remus Borza este urmărit penal pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvență deținută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăți către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistență juridică.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curții de Apel București, Ionuț Oprea, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că a fost începută urmărirea penală în cazul lui Remus Borza din 18 iulie, "pentru conflict de interese prevăzut de articolul 253 indice 1 Cod penal".

În același dosar mai este urmărită penal o persoană, tot pentru conflict de interese, a precizat procurorul Oprea.

Remus Borza coordonează Societatea Civilă Profesională de Avocați "Borza și Asociații", membră a grupului Borza și Asociații, alături de firma de insolvență Euro Insol SPRL.

Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieșit din insolvență.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență timp de un an, în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Potrivit articolului 253 indice 1 din Codul Penal, "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă".



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Cocolos

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu