marți, 27 august 2013

Majorările de taxe ar putea distruge creșterea economică din Franța

Majorările de taxe ar putea distruge creşterea economică din Franţa Orice eforturi noi pentru reducerea deficitului bugetar din Franța ar trebui să vină sub forma diminuării cheltu­ie­li­lor publice, a afirmat comisarul eu­ro­pean pentru afaceri economice și mo­ne­tare Olli Rehn (

foto

), care a avertizat că orice noi taxe ar „distruge creș­terea și handicapa cre­a­rea de locuri de mun­că“, scrie EUobserver.

Nivelul taxelor din Franța a ajuns la un „punct fatal, iar disci­pli­na bugetară trebuie să vină din reducerea cheltuielilor publice și nu sub forma unor noi taxe“, a spus Rehn într-un interviu acordat pu­bli­cației franceze Le Journal de Di­manche. Comentariile comisa­rului vin în condițiile în care guvernul pre­șe­dintelui socialist François Hollande se grăbește să finalizeze reforme bugetare care includ modificarea sistemelor de sănătate și de pensii. Sub noile reguli ale guvernanței economice din UE, guver­nele trebuie să prezinte Comisiei Euro­pe­ne propunerile de buget pentru ca aceasta să formuleze o opinie înainte de adoptarea lor. Statele nu sunt însă obligate să urmeze recomandările Comisiei Europene.

Economia fran­ceză a crescut cu 0,5% în al doilea trimestru, peste așteptări, tempe­rând temerile că va stagna anul acesta.

În primele 14 luni de președinție, Hol­lande a fost tot mai mult presat de Bru­xelles să reducă deficitul bugetar și să liberalizeze piața muncii. În luna mai, Parisul a primit de la CE doi ani în plus, până în 2014, pentru a-și aduce deficitul sub pragul de 3% din PIB cerut de regulile UE.

Rehn l-a avertizat pe Hollande că este „vital ca Franța să-și folosească tim­pul suplimentar pentru depășirea problemelor legate de competitivitate“.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.08.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu