Microsoft a deschis un nou front de luptă împotriva Google, motorul de căutare pe internet numărul unu în lume, oferind prin intermediul propriului motor de căutare Bing serviciile de căutare pe internet fără publicitate pentru elevi, scrie agenția Thomson Reuters. Programul educațional se numește „Bing pentru școli“, iar cu ajutorul acestuia elevii din cadrul școlilor participante din SUA nu vor mai vedea reclame sau conținut pentru adulți atunci când caută pe internet. Microsoft a ales să dezvolte Bing ca alternativă într-o perioadă în care crește îngrijorarea populației cu privire la modul în care companiile de internet monitorizează acțiunile fiecărui utilizator pentru a ști ce reclame să afișeze pe paginile frecventate de acesta. Ca parte din program, Microsoft va oferi gratis tablete Surface și materiale de curs pentru a învăța elevii despre utilizarea internetului.„Sperăm că vom demonstra astfel capacitățile motorului de căutare Bing profesorilor și elevilor, dar și părinților acestora, și sperăm ca aceștia să înceapă să îl folosească și acasă“, a spus Stefan Weitz, director în cadrul Microsoft. Bing are o cotă de 18% din piața motoarelor de căutare, Google fiind lider cu o cotă de 67%, potrivit datelor ComScore. Noul program al Microsoft arată că giganții IT țintesc piața educațională ca modalitate de a ajunge la copiii care vor deveni următoarea generație de utilizatori.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.08.2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu