joi, 29 august 2013

Optimismul revine pe bursele europene, susținut de așteptările privind Germania și SUA

Optimismul revine pe bursele europene, susţinut de aşteptările privind Germania şi SUA Bursele europene au deschis joi în urcare, în așteptarea datelor privind creșterea economică și piața forței de muncă din SUA și a unui raport privind șomajul din Germania, transmite Bloomberg.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,6% în debutul ședinței de tranzacționare, recuperând pierderile înregistrate în luna august.

Acțiunile grupului britanic Vodafone au urcat cu 9%, cea mai bună deschidere din noiembrie 2008, după ce compania a anunțat că discută cu Verizon Communications vânzarea participației de 45% pe care o deține la Verizon Wireless, cel mai profitabil operator din SUA. Surse apropiate situației au afirmat că valoarea tranzacției este de 130 miliarde de dolari.

Titlurile retailerului francez Carrefour au urcat cu peste 4%, după ce compania a anunțat profit în creștere cu 4,9% pentru primul semestru, la 766 milioane euro.

Bursele europene au scăzut în ultimele trei ședințe cu 2,2%, pe fondul temerilor investitorilor legate de o intervenție militară a SUA și a aliaților în Siria.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu