Ștefan Vuza vrea să includă în capitalul Chimcomplex rezerve și profituri de 7,5 mil. euro

Știrea a fost publicată joi, 29 august 2013, 03:30 în categoria

Ştefan Vuza vrea să includă în capitalul Chimcomplex rezerve şi profituri de 7,5 mil. euro Compania Chimcomplex Borzești (CHOB), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, și-ar putea majora capitalulul social cu 33 milioane lei, de la 129,2 milioane lei la 162,3 milioane lei, prin creșterea valorii nominale a acțiunilor. Propunerea va fi discutată în Adunarea Generală a Acționarilor companiei programată pentru 1 octombrie, potrivit unui comunicat al Chimcomplex transmis miercuri Bursei de Valori București.

Majorarea capitalului va fi făcută din rezervele constituite din profitul obținut de companie în perioada 2003-2006, precum și din câștigul net înregistrat după acest interval.

O altă propunere care va fi supusă aprobării acționarilor este contractarea unui credit de 5 mil. lei de la Raiffeisen Bank, pentru capitalul de lucru.

Combinatul a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 93,2 milioane lei (21,2 milioane euro), în scădere cu 3,3%, iar profitul s-a redus cu 14%, la 4,2 milioane lei (956.000 de euro).

Vuza deține, prin firma A2 Impex Ploiești, 83,81% din acțiunile Chimcomplex, iar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are 12,89% din titluri.

Chimcomplex a primit, în luna aprilie, fonduri nerambursabile de 23 de milioane de lei pentru o investiție de 63,7 milioane de lei într-o instalație de producție a energiei electrice și termice în cogenerare.

Cel mai recent transfer cu acțiunile Chimcomplex a fost realizat săptmâna trecută, la prețul de 0,79 lei, cotație la care capitalizarea companiei este de 102,1 milioane de lei (23 de milioane de euro).



Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.08.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Carol Dan

0 comments :

Trimiteți un comentariu