luni, 26 august 2013

Știri pe scurt din business internațional

Ştiri pe scurt din business internaţional Autoritățile fiscale din Bulgaria au lansat o anchetă în privința unei companii conduse în trecut de președintele Rosen Plevneliev

, suspectată de practici ilegale de tip offshore, scrie Novinite. Ancheta, care privește compania Lindner Bulgaria, ar avea la bază o investigație a canalului de televiziune TV7, potrivit presei bulgare. Plevneliev a fost managerul firmei până în 2009, când a fost numit ministru al dezvoltării regionale și lucrărilor publice în guvernul GERB. El a fost ales președinte în 2011. Plevneliev a devenit recent implicat într-un scandal provocat de un site de investigații care susține că președintele a transferat ilegal un milion de dolari de la Lindner Bulgaria la o companie offshore din Cipru, făcându-se astfel vinovat de evaziune. TV7 a urmărit cazul și a anunțat că descoperirea este adevărată și că firma cipriotă Inox a primit bani pentru a analiza piața imobiliară din Sofia de la Lindner și de la unul din clienții companiei, Bulgarian Investment Bank, pentru analize tehnice. Plevneliev a respins acuzațiile și susține că este victima unei campanii de denigrare în urma opoziției sale față de numirea mogulului media Delyan Peevski în funcția de președinte al Agenției de Stat pentru Securitate Națională. Peevski ar avea legături puternice cu TV7.

Bogdan Cojocaru

Grupul american Amgen este aproape de un acord pentru preluarea Onyx Pharmaceuticals într-o tranzacție de 10,5 miliarde de dolari cash,

au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discuțiilor. Prețul, de 125 dolari pe acțiune, depășește cu 6,9% cotația bursieră a Onyx de la finalul ședinței de vineri, de 116,96 dolari. Onyx a primit anul trecut avizul autorităților americane pentru medicamentul împotriva cancerului Kyprolis, estimat să genereze până în 2021 venituri de peste 3 miliarde de dolari. Contactați de Bloomberg, reprezentanții celor două companii americane au refuzat să comenteze informațiile. Sursele citate au afirmat că negocierile nu s-au încheiat și există încă șanse ca preluarea să nu se materializeze. Potrivit informațiilor apărute anterior în presă, grupurile AstraZeneca, Pfizer și Novartis au fost de asemenea interesate să preia Onyx. Onyx este cunoscută în Europa în principal pentru medicamentul Nexavar, destinat tratamentului împotriva cancerului la ficat sau rinichi, comercializat pe continent îm parteneriat cu grupul german Bayer.

Vlad Popescu

Ministerul ungar de Externe a făcut demersuri repetate la guvernul bolivian pentru eliberarea cetățeanului ungar Elod Toaso, judecat în Bolivia pentru acte de terorism

, scrie agenția MTI. „În ultimele zile, Ungaria a cerut în mod repetat autorităților boliviene să respecte drepturile cetățeanului ungar Elod Toaso, să ofere informații despre situația sa judiciară și să îl elibereze“, a anunțat Ministerul ungar de Externe. Cetățeanul ungar Elod Toaso, aflat în arest preventiv de patru ani în capitala boliviană pentru participare la un complot terorist, a declarat la proces că, la încheierea unei operațiuni a poliției, în aprilie 2009 într-un hotel din Santa Cruz, un alt suspect, irlandezul Michael Dwyer, nu a fost ucis în momentul arestării, ci a fost executat mai târziu. „Cetățeanul ungar a declarat că Dwyer era în dreapta sa, în viață și în genunchi“, potrivit unor surse citate de presa boliviană. Conform surselor, suspectul ungar a declarat că, ulterior, „a auzit împușcături“ pe aeroportul din Santa Cruz, iar Michael Dwyer a murit acolo. Guvernul bolivian l-a acuzat pe Elod Toaso, care pledează nevinovat, că a organizat un grup de „teroriști mercenari“ care pregăteau asasinarea președintelui de stânga Evo Morales, a vicepreședintelui Alvaro Garcia și a prefectului de Santa Cruz, Ruben Costas.

Mihai Drăghici

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu