joi, 29 august 2013

Universitatea din București lansează un nou master pentru tinerii care vor o carieră în diplomație

Universitatea din Bucureşti lansează un nou master pentru tinerii care vor o carieră în diplomaţie Universitatea din București deschide anul universitar 2013-2014 cu o nouă specializare de master adăugată la lista programelor din cadrul instituției, dedicat tinerilor care vor să urmeze o carieră în domeniul diplomației.

Masteratul  în globalizare și diplomație culturală, organizat în parteneriat cu   organizația non-profit Institutul pentru Diplomație Culturală din Berlin, Germania va fi lansat luni, pe data de 2 septembrie, în cadrul Universității din București.

Durata acestuia va fi de doi ani, dintre care primul va fi urmat de studenți la Berlin, iar cursurile următorului an vor fi asigurate de profesorii din cadrul Facultății de Filosofie a universității.

În cadrul programului, studenții vor frecventa cursuri de politică și economie internațională, dar și din sfera studiilor culturale, a diplomației, a istoriei sau a filosofiei.

Coordonatorii acestui proiect și reprezentanții Universității din București nu au putut fi contactați de ZF pentru a preciza care sunt costurile acestui master, însă potrivit informațiilor de pe site-ul Institutului pentru Diplomație Culturală din Berlin, cheltuielile studenților pentru cazare, mâncare, transport și alte necesități pentru primul an de studiu în Germania s-ar ridica la circa 700 de euro pe lună. De asemnea, potrivit aceluiași site, taxa de școlarizare pentru cei doi ani de studiu este de 12.000 de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu