miercuri, 25 septembrie 2013

Banca elvețiană care va închide conturile unor clienți proveniți din aproape 50 de țări

Banca elveţiană care va închide conturile unor clienţi proveniţi din aproape 50 de ţări Credit Suisse va închide conturi ale unor clienți proveniți din aproape 50 de țări, până la sfârșitul acestui an, fie din cauza nivelului de fonduri considerat insuficient, fie pentru că instituția consideră că riscurile pentru reputația sa, legate de aceste state, sunt prea ridicate, transmite AFP

A doua mare bancă elvețiană va cere clienților din țările respective să își închidă conturile, dacă nivelul fondurilor este de sub 1 milion de franci elvețieni (800.000 de euro), și pentru că Credit Suisse nu vrea să mai facă afaceri în unele din aceste state, a relatat publicația elvețiană Tages-Anzeiger.

Inițiativă afectează în special țările africane, precum Congo și Angola. Sunt vizate totodată Turkmenistan, Uzbekistan și Belarus, riscurile de reputație asociate acestora fiind considerate prea importante.

"În alte țări, Credit Suisse vrea să se concentreze pe clienții bogați și super-bogați, cum ar fi cei din Danemarca și Israel, iar cei cu conturi sub 1 milion de franci vor fi nevoiți să le închidă, potrivit cotidianului.

În Israel, faptul că mulți cetățeni dețin dublă naționalitate, israeliană și americană, a jucat un rol în această măsură, întrucât aceștia trebuie să plătească impozite în SUA.

Credit Suisse a explicat pentru AFP că măsurile se înscriu în strategia anunțată la publicarea rezultatele financiare aferente trimestrului al doilea.

"O parte din strategia noastră este să ne reorientăm pe anumite segmente și regiuni și să ne retragem din țările prea mici', a declarat un purtător de cuvânt al băncii.

Credit Suisse se aștepată să se retragă total de pe anumite piețe și parțial de pe altele.

În raportul financiar din trimestrul al doilea se arată că retragerea de pe unele piețe va permite economisirea a 150 de milioane de franci până la sfârșitul acestui an.

În ultimii ani, presiunile asupra băncii s-au amplificat considerabil, pentru asigurarea legitimității fondurilor clienților, ceea ce a dus la complicarea procedurilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anca Dumitrescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu