luni, 16 septembrie 2013

BNR s-a angajat față de FMI să nu reducă dobânda dacă inflația nu reintră în intervalul țintit

BNR s-a angajat faţă de FMI să nu reducă dobânda dacă inflaţia nu reintră în intervalul ţintit BNR s-a angajat în fața FMI să nu reducă dobânda atât timp cât inflația nu reintră în intervalul țintit și nu există condiții de piață adverse, potrivit scrisorii de intenție transmise FMI, ceea ce înseamnă că următoarea tăiere ar putea avea loc abia în noiembrie.

"Vom monitoriza îndeaproape evoluțiile inflației în urma acestor pași de relaxare și vom avea în vedere scăderea treptată a ratei de politică doar în eventualitatea în care inflația scade în interiorul intervalului țintit de noi, conform proiecției, anticipațiile inflaționiste rămân ferm ancorate și condițiile de piață permit acest lucru", se arată în forma finală a scrisorii de intenție.

În proiectul de scrisoare de intenție, BNR menționa: "Vom avea în vedere scăderea treptată a ratei de politică în eventualitatea în care inflația scade către intervalul țintit de noi, conform proiecției, anticipațiile inflaționiste rămân ferm ancorate și condițiile de piață permit acest lucru".

De asemenea, BNR se angajează să reducă până în septembrie inflația până în interiorul intervalului de țintire pe termen mediu, de 2,5±1 puncte procentuale, și să o mențină în intervalul țintit.

Următoarea ședință de politică monetară va avea loc pe data de 30 septembrie, când banca centrală nu va dispune de datele finale pentru această lună de la Institutul Național de Statistică pentru a lua o decizie de tăiere a dobânzii.

Consiliul Administrație se va reuni apoi pe 5 noiembrie, în ultima ședință de politică monetară din acest an, când va aproba și raportul asupra inflației pentru trimestrul al treilea.

În scrisoarea de intenție, BNR explică scăderea cu 75 de puncte de bază a ratei de politică monetară din iulie și august, la 4,5%, prin faptul că anticipa continuarea tendinței de scădere a inflației principale.

"Ca urmare a recentei reduceri a coridorului de rată a dobânzii în jurul ratei de politică, ratele dobânzii pentru facilitățile de credit și de depozit ale BNR se situează la 7,5 și, respectiv, 1,5 procente. Ancorarea anticipațiilor inflaționiste și contracararea fluxurilor internaționale de capital volatile continuă să impună o poziție prudentă de politică monetară susținută de implementarea consecventă a mixului de politici macroeconomice. Actuala poziție de politică monetară pare a fi în linii mari adecvată", se mai spune în document.

Prețurile de consum au scăzut în august cu 0,2% față de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, cu 0,8%, astfel că rata anuală a coborât la 3,67%, potrivit datelor anunțate săptămâna trecută de Institutul Național de Statistică (INS).

În prima parte a lunii august Banca Națională a României a redus prognoza de inflație pentru acest an și anul viitor, la 3,1%, de la proiecția anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ținta de inflație a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

Potrivit scrisorii de intenție convenite cu FMI, BNR anticipează o menținere a rezervelor minime obligatorii în lunile ce urmează.

"Pe mai departe, BNR va menține ecartul între rezervele minime obligatorii pentru pasivele în valută și cele pentru pasivele în moneda națională. Totodată, orice modificare luată în considerare va fi implementată treptat și va ține seama de anticipațiile inflaționiste, precum și de considerentele de lichiditate și de prudențialitate", se mai spune în document.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat în luna mai că banca centrală intenționează să înceapă un ciclu de reducere a ratelor dobânzii de politică monetară chiar de la următoarea reunire a CA (1 iulie), declarând că speră ca acest ciclu să nu fie întrerupt de știrile din economie.

Isărescu a spus atunci că scăderea inflației se realizează mai repede decât s-a anticipat la începutul anului, cu minime istorice în februarie și martie, și cu o evoluție similară chiar și în aprilie, ceea ce va determina devansarea reducerii de dobândă, programată inițial pentru a doua parte a anului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ovidiu Tempea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu