Bursa de la București a crescut cu 0,68% (indicele BET-C), în a patra zi a ofertei Nuclearelectrica pentru listarea la BVB, iar lichiditatea pieței, de aproape 18 milioane de lei, a fost susținută din nou de câteva deal-uri.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în creștere cu 0,44%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,86% peste nivelul de miercuri.
În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,66%.
Tranzacțiile au rămas la valori reduse, deși intensitatea subscrierilor în oferta Nuclearelectrica a scăzut semnificativ joi, după trecerea perioadei în care ordinele plasate de micii investitori beneficiază de un discount de 8% din prețul de vânzare al acțiunilor.
În această săptămână, la bursă au fost tranzacționate acțiuni în valoare cumulată de 66,6 milioane de lei (14,8 milioane de euro), în timp ce în oferta de la Nuclearelectrica au fost plasate ordine de subscriere în valoare cumulată de peste 217 milioane de lei (48 milioane de euro).
„Evenimentele care au loc în perioada aceasta pe piața locală se pare că au acaparat toată atenția investitorilor dacă luăm în considerare că volumele tranzacționate continuă să fie foarte scăzute. În aceste condiții, titlurile continuă starea de acalmie care le caracterizează. Neputând să luăm în considerare mișcările prețurilor din cauza volumului scăzut al tranzacțiilor, cred că nu ne rămâne decât să așteptăm ca piața să iasă din această stare într-un timp cât mai scurt. Bineînțeles că atenția investitorilor este îndreptată și către piețele globale, ei urmărind îndeaproape toate semnalele transmise din aceste direcții“, a declarat directorul de tranzacționare al Intercapital Invest, Mihai Mureșian.
Acțiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,08%, la 0,699 lei, apropiindu-se de pragul psihologic de 0,7 lei/titlu, sub care au coborât în urmă cu trei săptămâni. Operațiunile din piața principală au cumulat doar 2,2 milioane de lei, la care se adaugă o tranzacție specială în valoare de 8,33 mil. lei.
În același timp, acțiunile Băncii Transilvania au încheiat ziua în scădere cu 1,23%, la 1,37 lei, iar titlurile BRD au crescut cu 0,69%, la 8,7 lei. Transferurile din piața principală cu acțiunile Băncii Transilvania au cumulat doar 176.000 de lei, iar titlurile BRD au consemnat un rulaj de 429.000 de lei.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.09.2013
Bursa a crescut cu 0,7%, pe un rulaj salvat de câteva deal-uri
Știrea a fost publicată vineri, 13 septembrie 2013, 02:07 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu