Carlos Ghosn, șeful Renault, taie aripile auto ale României: nu Dacia crește în lume, ci platforma M0 a Renault crește

Știrea a fost publicată marți, 10 septembrie 2013, 19:22 în categoria

Carlos Ghosn, şeful Renault, taie aripile auto ale României: nu Dacia creşte în lume, ci platforma M0 a Renault creşte La mai puțin de doi ani de când uzina din Tanger a Renault a demarat producția, a atins același nivel de competitivitate cu cea din România, iar în perioada următoare uzina marocană o va depăși în eficiență pe cea de la Mioveni.

"România și Tanger sunt acum destul de similare atunci când vine vorba de competitivitate. Sunt capitole unde România este mai competitivă, iar altele unde Tanger câștigă. Spre exemplu, acum uzina de la Mioveni este mai matură, dar Tanger poate deveni mult mai competitivă ca uzina din România, iar pe clientul final nu-l interesează unde este produsă mașina", a spus azi Ghosn într-o declarație pentru Ziarul Financiar la Salonul Auto de la Frankfurt.

Pe de altă parte, el a subliniat că în timp ce România este membră a UE, Tanger nu este.

Capacitatea de producție la Tanger a crescut deja în ultimul an la 400.000 de unități, în timp ce la Mioveni aceasta s-a menținut la 350.000.

"Din aceasta, 200.000 trebuia să aibă Renault și 200.000 Nissan, dar acum Renault are prioritate deoarece cererea crește spre 300.000 de unități", a spus Ghosn.

La Tanger momentan se produc modelele Dacia Lodgy și Dokker și urmează să intre în producție și noul Sandero. Mai mult, Jean Christophe Kugler a declarat că exista posibilitatea ca noul Duster facelift să intre în producție și în Maroc, având în vedere cererea pentru model din Africa.

În ceea ce privește marca Dacia, Ghosn a subliniat că brandul este unul utilizat de Renault în Europa și Africa de Nord. "Și nu Dacia crește, ci platforma M0 a Renault crește. M0 este în Europa, Africa și țările BRIC. Dacia nu are modele specifice, modelele sale sunt modele Renault", a spus Carlos Ghosn.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu