joi, 19 septembrie 2013

Clienții asigurătorilor de viață au răscumpărat polițe de 51 mil. de euro

Clienţii asigurătorilor de viaţă au răscumpărat poliţe de 51 mil. de euro Valoarea polițelor de viață răscumpărate anticipat de clienții asigurătorilor de viață a crescut în primele șase luni din acest an cu 8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, depășind 225 de milioane de lei (51 mil. euro), potrivit datelor agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Cea mai mare parte a anulărilor de polițe a fost reprezentată de solicitări de plată integrală (cazuri în care clientul renunță complet la relația cu asigurătorul), care au totalizat 167 de milioane de lei (38 mil. euro), adică 70% din răscumpărările efectuate în prima jumătate a anului. Sumele plătite în contul solicitărilor integrale de plată au crescut cu 12% comparativ cu intervalul ianuarie-iunie din 2012.

Valoarea anulărilor parțiale de plată a scăzut în schimb cu 2%, până la 58 de milioane de lei (13 mil. euro). Deși statisticile ASF arată că plățile în contul anulărilor de polițe cresc de la an la an, companiile de asigurări de viață afirmă că numărul clienților care solicită anularea contractelor se reduce. Practic, aceasta înseamnă că sunt răscumpărate contracte de valori mai mari. Cele mai multe anulări de polițe sunt efectuate în contul asigurărilor cu componentă investițională de tip unit-linked. Clienții asigurătorilor au răscumpărat anticipat polițe de viață în valoare de echivalentul a 280 mil. euro.



Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu