Explozii puternice și focuri de armă susținute, urmate de un fum negru, au fost auzite și văzute, luni, la începutul după-amiezii de către un jurnalist al AFP aflat în apropierea centrului comercial Westgate din Nairobi, luat cu asalt de un comando islamist, relatează AFP.Jurnalistul AFP a auzit "cel puțin trei explozii" și două serii de "tiruri susținute".
Fumul se ridica în nori negri după explozie și era vizibil de la mai mulți kilometri depărtare.
În zona din jurul clădirii, forțele de ordine au cerut imediat jurnaliștilor și echipelor de salvare să se pună la adăpost, în timp ce unele ambulanțe se îndreptau spre locul exploziilor.
Islamiștii au luat cu asalt, sâmbătă la prânz, luxosul centru comercial Westgate, plin de kenyeni și expatriați, veniți la cumpărăturile de sfârșit de săptămână sau așezați la mesele cafenelelor.
La 48 de ore după începerea atacului, Crucea Roșie vorbea de 69 de morți și aproape tot atâția dispăruți (63).
0 comments :
Trimiteți un comentariu