Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineață

Știrea a fost publicată vineri, 20 septembrie 2013, 12:20 în categoria

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă Cotațiile monedei naționale au urcat în jurul nivelului de 4,46 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de vineri, într-o piață liniștită, spun dealerii.

În jurul orei10:30, operațiunile se realizau la 4,4590 - 4,4610 lei/euro, în creștere cu un ban față de nivelul de la finalul ședinței precedente, când băncile cotau euro la 4,4490 - 4,4510 lei

"Ne așteptam ca leul să ajungă din urma monedele regionale, care s-au întărit mai puternic pe fondul recentelor știri legate de politica monetară a SUA, însa această diferență a fost redusă ieri de corecția ușor mai pronunțată din regiune. În aceste condiții, suntem mai puțin optimiști cu privire la perspectivele pe termen scurt ale leului, pentru care prognozăm o sedințăa calmă astăzi, în jurul valorilor curente, întrucât participanții la piață sunt probabil în așteptarea rezultatelor alegerilor parlamentare de duminică din Germania", arată un raoprt ING Bank transmis vineri dimineață.

Banca Națională a României (BNR) a publicat joi un curs de referință cu 2,42 bani mai redus, de 4,4509 lei/euro. În sesiunea de miercuri, cursul a fost de 4,4751 lei/euro.

Leul a câștigat teren și în raport cu dolarul american, iar cursul de referință a coborât cu 6,66 bani, de la 3,3504 lei/dolar la 3,2838 lei/dolar.

Totodată, rata de schimb leu/franc elvețian a scăzut de la 3,6198 lei/franc la 3,6091 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu