Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a cerut fondurilor de pensii să nu facă tranzacții cu acțiuni azi, 20 septembrie, și nici luni, 23 septembrie, și să îi trimită documente prin care să verifice cât de sigure sunt deținerile fondurilor în acțiuni, ca măsură de siguranță după ce a avut loc furtul de acțiuni în valoare de 200.000 de euro din contul Anei Maria Mihăescu, șefa misiunii IFC din România, potrivit unor surse apropiate situației.Potrivit unor surse apropiate situației, decizia de interdicție de tranzacționare de acțiuni a fost comunicată de ASF fondurilor de pensii în această dimineață, după care ASF a revenit asupra deciziei și le-ar fi permis să cumpere acțiuni. Apoi, la doar câteva ore distanță, ASF le-a cerut din nou fondurilor de pensii să nu tranzacționeze acțiuni.
Azi a fost ultima zi de ofertă la Nuclearelectrica iar fondurile de pensii care au vrut să cumpere azi acțiuni nu au putut din cauza restricției impuse de ASF.
Această decizie este o măsură fără precedent luată de ASF și arată că autoritatea vrea să se asigure că fondurile de pensii, care au active de 12 miliarde de lei de la 5,9 milioane de români, sunt în sigureanță.
Fondurile de pensii obligatorii sunt cei mai mari investitori în acțiuni de pe piața locală de capital, cu investiții de 1,2 miliarde de lei în acțiuni. Acțiunile pe care le dețin fondurile de pensii sunt păstrate în custodia unei bănci, care verifică zilnic dacă acțiunile raportate de fonduri există în portofoliu și certifică în fiecare zi dacă valoarea acțiunilor raportată de fond este corectă. Acțiunile furate șefei misiunii IFC nu se aflau în custodia unei bănci ci a unui broker. Fondurile de pensii sunt obligate de lege să păstreze acțiunile în custodia unei bănci, iar ASF verifică la rândul ei dacă acțiunile deținute de fonduri sunt în siguranță.
Cu toate acestea, ASF vrea să fie sigură că fondurile de pensii nu sunt expuse niciunui risc de furt. ASF le-a mai cerut fondurilor de pensii să aibă aceleași proceduri de raportare a deținerilor din portofoliu.
Impactul măsurii de a nu vinde sau cumpăra acțiuni azi și luni se va vedea în scăderea lichidității pe bursă. Fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung și nu fac în fiecare zi tranzacții cu acțiuni, însă chiar și așa este posibil să scadă valoarea tranzacțiilor. În primele două ore ale ședinței de azi s-au tranzacționat pe bursă acțiuni în valoare de circa 500.000 euro, ieri rulajul total de acțiuni a fost de 9,8 milioane de euro realizat pe parcursul întregii ședințe.
La ora 14.00, ASF a emis un comunicat de presă prin care a confirmat că a cerut fondurilor de pensii să nu tranzacționeze acțiuni:
“Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut fondurilor de pensii administrate privat să verifice siguranța deținerilor de acțiuni aflate în portofoliul acestora.
Operațiunile de verificare se vor încheia luni, 23 septembrie 2013. Pe perioada desfășurării verificărilor, fondurile de pensii administrate privat nu vor tranzacționa acțiuni (respectiv în zilele de vineri, 20 septembrie și luni, 23 septembrie 2013).
ASF dorește să informeze publicul că decizia trebuie privită ca una preventivă, de siguranță.”
0 comments :
Trimiteți un comentariu