Isărescu: Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți plăti ușor

Știrea a fost publicată marți, 10 septembrie 2013, 08:29 în categoria

Isărescu: Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poţi plăti uşor „Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți plăti ușor“, „Dacă înșeli un creditor, acesta devine pentru tine o fântână secată“ și „Nu făgădui decât jumătate din ceea ce poți să faci cu ușurință“.

Acestea sunt câteva sfaturi pe care Eugeniu Carada, fondatorul BNR, le dădea în urmă cu un secol actorilor vieții economice și publicului, sfaturi pe care guvernatorul BNR Mugur Isărescu le-a amintit ieri în cadrul unui simpozion care a precedat ceremonia de dezvelire a grupului statuar dedicat lui Carada. Guvernatorul Isărescu este însă printre semnatarii celui mai mare împrumut din istoria României, de 20 mld. euro, cât jumătate din bugetul țării, luat peste noapte în 2009 pentru că rezervele valutare erau insuficiente și pentru că trebuia finanțat deficitul bugetar.

Isărescu a mărturisit că s-a întâlnit cu Eugeniu Carada la începutul anilor ’80, când profesorul Costin Murgescu redacta „Mersul ideilor economice la români“, moment la care nu bănuia că peste câțiva ani urma să conducă Banca Națională - instituția ctitorită de Carada.

„Eugeniu Carada nu a fost niciodată guvernator al Băncii Naționale. Dar a fost mai mult: inspirator, fondator, organizator, administrator, conducător de fapt din  clipa în care s-a născut ideea de a se înființa în România o bancă de scont și de circulațiune până când el a trecut în veșnicie. Carada nu a fost doar un revoluționar sau un reformist, ci și un vizionar“, spune Isărescu.

BNR a fost înființată în urmă cu 133 de ani, în anul 1880. Iar Eugeniu Carada a condus din umbră mai bine de un sfert de veac construcția fizică (Palatul Vechi al BNR) și instituțională a celei de a 16-a bănci centrale din lume: BNR. Iar cel mai de preț capital al BNR a fost și probabil că a rămas încrederea, consideră guvernatorul BNR.

Carada a sprijinit în plan practic demersurile prim-ministrului I.C. Brătianu de a înființa Banca Națională. A fost direct implicat în fabricarea în Franța a hârtiei necesare imprimării biletelor BNR și imprimarea acțiunilor și titlurilor nominative ale BNR la Londra. Totodată, a fost implicat în cumpă­rarea de la Paris a mașinilor tipografice necesare Imprimeriei BNR, dar și în elaborarea regulamentelor BNR.

Una dintre convingerile lui Carada, de-a lungul activității sale pe tărâmul bancar, a fost aceea că doar o bancă națională solidă și independentă de interesele politicianiste de moment poate asigura dezvoltarea României pe toate planurile.

Fondatorul BNR, Eugeniu Carada, a fost și jurnalist, deseori impulsiv, petrecând o perioadă îndelungată în redacția ziarului Românul, a mai amintit Isărescu.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu