Jocurile Olimpice din 2020 ar putea aduce Japoniei un câștig de până la 80 miliarde dolari

Știrea a fost publicată luni, 9 septembrie 2013, 07:27 în categoria

Jocurile Olimpice din 2020 ar putea aduce Japoniei un câştig de până la 80 miliarde dolari Găzduirea Jocurilor Olimpice din 2020 de către Tokio va sprijini construcțiile și turismul și va îmbunătăți încrederea consumatorilor, contribuind la revigorarea economiei japoneze, analiștii anticipând un câștig economic brut de 60-80 miliarde de dolari în următorii șapte ani.

Capitala Japoniei a fost desemnată gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2020, după o competiție în care a concurat cu Istanbulul și Madridul. Analiștii anticipează că sectorul construcțiilor și turismul vor avea cel mai mult de câștigat, însă efectul va fi prezent în următoarea perioadă la nivelul întregii economii datorită unui val de optimism.

Pregătirile pentru Jocurile Olimpice vor crea noi locuri de muncă și vor îmbunătăți încrederea companiilor și a populației, într-o economie care resimte efectele cutremurului devastator din 2011 și ale datoriei publice uriașe.

Situația economică din Japonia s-a îmbunătățit de la sfârșitul anului trecut, în urma măsurilor agresive de stimulare a creșterii adoptate de premierul Shinzo Abe pentru a pune capăt unei perioade îndelungate de deflație, care persistă de la sfârșitul anului ’90.

Guvernul japonez estimează că Jocurile Olimpice vor aduce economiei valoare adăugată echivalentă cu 0,3% din PIB, estimare considerată prea modestă de către Robert Feldman, director de cercetare economică pe Japonia la Morgan Stanley MUFG Securities.

„Estimarea noastră este că impactul ar putea fi cel puțin similar celui înregistrat de Marea Britanie, de aproximativ 0,7 - 0,8% din PIB în următorii 7 ani, adică 3.000 - 4.000 miliarde yeni ca valoare adăugată (30 - 40 miliarde dolari), sau 6.000 - 8.000 miliarde yeni ca producție brută (60 - 80 miliarde dolari)“, potrivit unui raport al băncii de investiții.

Japonia va găzdui Jocurile Olimpice de vară pentru prima dată din 1964. De atunci, Japonia a mai găzduit în două rânduri Jocurile Olimpice de iarnă, în 1972 la Sapporo și în 1998 la Nagano.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu