marți, 24 septembrie 2013

Lecția volatilității: cursul leu/euro și-a lărgit intervalul de mișcare

Lecţia volatilităţii: cursul leu/euro şi-a lărgit intervalul de mişcare România s-a luptat să intre pe radarele investitorilor străini pentru a atrage lichiditate sporită la licitațiile de titluri de stat, aproape 7 mld. euro intraseră pe piața locală până în luna mai, dar acum suportă și reversul medaliei: o volatilitate crescută a cursului leu/euro ca urmare a expunerii mai mari la oscilațiile de sentiment de pe piețele financiare externe.

De aproape trei săptămâni cursul calculat de BNR s-a așezat deasupra platoului situat la 4,45 lei pentru un euro, s-a apropiat de pragul superior de 4,50 lei/euro, a dat înapoi, iar ieri a urcat din nou la 4,47 lei/euro.

În primele cinci luni intrările de valută pe titlurile de stat au susținut menținerea cursului sub pragul de 4,40 lei/euro în cea mai mare parte a intervalului, pentru ca din iunie, odată cu noile episoade de stres induse de incertitudinea privind politica Fed, cotațiile să se mute în zona superioară a pragului.

Excluzând mișcările extreme înregistrate atât în sensul de apreciere, cât și de depreciere a leului în raport cu euro, cursul a evoluat anul acesta

într-un coridor cuprins între 4,35 și 4,45 lei/euro.

Odată cu reducerea rapidă a dobânzii-cheie la lei până la 4,5% pe an ca semnal de stimulare directă a creditării în lei, BNR și-a asumat implicit o volatilitate mai mare a cursului. De altfel, banca centrală a adoptat o manieră mai lejeră de a modera evoluția cotațiilor în cadrul regimului de flotare controlată, permițând inclusiv salturi de scurtă durată precum cele din iunie, când cursul

s-a dus și la peste 4,50 lei/euro. Piața își ține respirația în astfel de momente, însă per ansamblu sensibilitatea față de mișcările de depreciere a leului s-a mai atenuat față de primii ani de criză. De fapt, o volatilitate mai mare a cursului este con­cordantă cu mesajul BNR de încurajare a leului ca monedă de creditare, prin evidențierea costului legat de riscul de curs de schimb. În primele etape ale crizei, tocmai printr-un control mai strict al oscilațiilor de curs BNR nu făcea decât să continue să încurajeze orientarea pieței spre creditul în valută.

România nu reușește să atragă noi investiții străi­ne directe, însă interesul pentru titlurile de stat se menține dincolo de fluctuațiile de sentiment ale străinilor, ceea ce înseamnă perspectiva unor noi intrări de valută.

De asemenea, sunt de așteptat intrări sporite din fonduri europene. În aceste condiții, analiștii întrevăd un potențial de revenire a leului față de cotațiile din ultima perioadă.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Razvan Voican

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu