NEPI a atras 45 mil. euro pentru Mega Mall și Vulcan

Știrea a fost publicată marți, 10 septembrie 2013, 06:49 în categoria

NEPI a atras 45 mil. euro pentru Mega Mall şi Vulcan Fondul sud-african NEPI, unul dintre cei mai activi investitori de pe piața imobiliară românească, a atras aproximativ 45 milioane euro printr-o majorare de capital, cu 29% peste suma vizată, banii fiind destinați dezvoltării Mega Mall și preluării integrale a centrului comercial de pe platforma Vulcan.

Banii au fost atrași printr-o majorare de capital, acțiunile fiind vândute printr-o tranzacție rapidă (accelerated book build), începută luni-dimineață și care a avut o valoare programată de aproximativ 35 milioane euro.

„NEPI a încheiat oferta ABB anunțată astăzi (ieri), 9 septembrie 2013. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 594.900.000 ranzi sud-afri­cani (aproximativ 45 mi­lioane euro)“, au co­mu­nicat repre­zentanții NEPI după închiderea ședinței bursiere de la București.

Luni dimineață NEPI a anunțat că a lansat o majorare de capital prin care viza atragerea sumei de aproximativ 35 mi­lioa­ne euro.

„Majorarea de capital depinde de prețul accep­tabil pentru NEPI și va fi realizată ca fiind parte a unui plasament către vân­zători. (...) Scopul majo­rării de capital este în pri­mul rând de a acoperi cele mai noi achiziții anunțate, printre care: 70% din dez­voltarea Mega Mall; terenul pentru dezvol­ta­rea Vulcan Value Center și acțiunile partenerului din joint-venture-ul realizat pentru Vulcan Value Center“, potrivit reprezentanților companiei.

NEPI a anunțat la finele lunii august că a finalizat achiziția a 70% din proiectul Mega Mall, situat în apropierea Arenei Naționale, pe care vrea să îl finalizeze în 2015.

De asemenea, NEPI s-a asociat anul trecut cu omul de afaceri canadian Michael Topolinsky, acționarul companiei Benevo, pentru dezvoltarea unui centru comercial pe fosta platformă Vulcan din zona Trafic Greu. Topolinsky a preluat în 2012 platforma de 7,7 hectare Vulcan din zona Trafic Greu.

Pe acest teren urmează să fie dezvoltat un centru comercial de tip mall, ancorat de un hipermarket și de multe alte branduri recunoscute la nivel internațional.

În apropiere de Arena Națională, NEPI împreună cu dezvoltatorul austriac Real 4 You vor dezvolta un mall (Mega Mall) cu o suprafață utilă de 70.000 de metri pătrați, care ar urma să fie deschis până la jumătatea anului 2015, iar lucrările de construcții vor începe în acest an. Investiția alocată dezvolării este estimată la 150 milioane de euro.

Centrul comercial este situat pe platforma fostei fabrici Electroaparataj, în apropiere de Șoseaua Iancului și șoseaua Pantelimon.

NEPI deține active de peste 600 de milioane de euro în România, printre cele mai importante fiind clădirile de birouri The Lakeview și Floreasca Business Park din București și City Business Center din Timișoara, precum și Ploiești Shopping City și Promenada Brăila, dar și o serie de terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu