Directorul general al Conpet Ploiești (COTE), Liviu Ilași, a obținut în instanță plata unei prime de aproape 200.000 de lei (45.000 euro), sumă solicitată pentru realizarea obiectivelor și criteriilor de performanță în anul 2008.
Judecătoria Ploiești a obligat Compet în luna decembrie a anului trecut să îi plătească lui Ilași aproape 195.000 de lei, reprezentând premiu anual cuvenit aferent anului 2008, decizie la care compania a făcut apel.
Tribunalul Prahova a respins joi apelul ca nefondat, potrivit unui raport transmis, vineri, de companie Bursei de Valori București (BVB).
"Obiectul dosarului constă în pretenții privind plata de către Conpet către reclamant a sumei de 196.552 lei actualizată la zi cu rata inflației până la data plății efective, reprezentând premiu nual cuvenit pe anul 2008 pentru realizarea obligațiilor și îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite pentru anul 2008 potrivit contractelor de mandat (...) și cheltuieli de judecată", se arată în raport.
Ilași a fost președinte al Consiliului de Administrație și director general al Conpet în perioada februarie 2005 - martie 2009. La finalul anului trecut, el a revenit pe poziția de director general, cu un mandat de un an, până la finalizarea alegerii unui nou manager, conform unei ordonanțe privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Conpet a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 316,1 milioane lei, cu 15% peste cea din 2007, și un profit net de 67 milioane lei, în creștere de la 22,4 milioane lei în 2007.
Compania operează sistemul național de transport al produselor petroliere și este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deține 58,72% din acțiuni. Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri, însă vrea să vândă cel mult treime din participație, astfel că după tranzacție va mai avea 19,7%.
Acțiunile Conpet au fost transferate săptămâna trecută de pe piața Rasdaq la categoria I a Bursei de Valori București.
Compania a înregistrat în primul semestru un profit net de 25,8 milioane lei (5,8 milioane euro), în creștere cu 25,7% față de câștigul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, cifra de afaceri a crescut cu 5,7%, de la 162,4 milioane lei la 171,8 milioane lei (39,1 milioane euro).
În a doua parte a ședinței bursiere de vineri, acțiunile Conpet erau în creștere cu 3,11%, la prețul de 42,79 lei. La această cotație, capitalizarea bursieră a companiei este de 370,4 milioane lei (82,7 milioane euro).
O companie de stat, obligată să-i plătească directorului general o primă de 45.000 de euro
Știrea a fost publicată vineri, 13 septembrie 2013, 20:04 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu