Fermierii americani din așa-numitul „Cordon al Porumbului“, zonă din partea central-nordică a Statelor Unite ale Americii cunoscută ca fiind un adevărat corn al abundenței pentru producția agricolă, reușesc să aibă producții medii de 15 tone/hectar în exploatații industriale, de două ori mai mult decât cifrele înaintate de agricultorii locali cu afaceri similare.Încă din primele momente în state precum Missouri sau Illinois devine evident faptul că fermierii americani își pariază toți banii pe soia și pe porumb. Pe sute de kilometri peisajul de pe marginea șoselelor este neschimbat: lanuri de porumb înalte de 2 metri sau plantații de soia.
La 500 de kilometri (290 de mile) la sud de Chicago, în localitatea Auburn din statul Illinois, familia lui Tim Seifert (54 de ani) face de aproape 70 de ani agricultură și, ca niciunul dintre fermierii din regiune, nici ei nu încalcă regula nescrisă a specializării pe porumb și pe soia.
Deși, misiunea istorică a oricărui fermier a fost să își asigure mâncarea pentru el și pentru familia sa, această regulă nu mai stă în picioare în fermele americanilor din „Cordonul Porumbului“
Aici nu mai este vorba despre subzistență, semisubzistență sau agricultură familială, ci despre industrializare, specializare și marje de profit.
În timp ce în mai toate fermele din România se pot găsi animale sau plantații de legume și fructe care îi scutesc pe fermieri de drumurile zilnice în supermarketuri, în curtea lui Tim Seifert singurele animale sunt un Saint Bernard și o duzină de găini. În fermă nu este niciun porc, vacă, gâște sau alte păsări de curte. Între casa în care locuiește fermierul și lanurile sale de porumb sau de soia sunt doar câțiva metri și o fâșie de peluză.
Peisajul arată clar că baza agriculturii americane este exploatația industrială, ceea ce explică diferențele de productivitate față de România. La porumb, recolta medie din Statele Unite este de 9 tone/hectar în această toamnă, iar în România rezultatele sunt la jumătate.
„Porumbul este rege aici iar cultura crește prin rotație cu cea de soia. Grâul în schimb nu îmi aduce niciun fel de bani în comparație cu porumbul care îmi aduce profit“, a explicat Tim Seifert, la ferma sa în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști din Europa și Asia, organizată și susținută de producătorul de semințe Monsanto.
Preferința americanilor pentru aceste două culturi generatoare de profit este evidentă.
Statele Unite ocupă prima poziție la nivel mondial pentru recolta totală de porumb, iar la soia supremația este disputată în acest sezon cu Brazilia.
A ajuns la 1.200 de hectare în trei generații
Seifert a ajuns să facă afaceri cu o fermă RTR Farms de 1.200 de hectare abia după ce tatăl și bunicul său au extins treptat operațiunea începând de la o bază de câteva sute de hectare. Acum fermierul pregătește pasul către a patra generație de antreprenori în agricultură din familia sa. El nu are tot terenul în proprietate, o parte este lucrat în baza contractelor de închiriere sau arendă. „Am 22 de proprietari care depind de mine“, a mai spus Seifert.
Antreprenorul american reușește să își gestioneze afacerea cu numai doi angajați, un parc de utilaje în care a investit mai bine de 1 milion de dolari și cu soția sa, care este contabil cu jumătate de normă în fermă.
Afacerea este una tipică într-o zonă în care suprafața medie a unei exploatații este de 800 de hectare (2.000 de acri).
Spre comparație, în România gradul de compactare al terenului este de 200 de ori mai mic, cu o medie pe fermă de numai 3,5 hectare. Totuși, în categoria fermelor industriale, media de suprafață este comparabilă. „Aici sunt unele dintre cele mai bune terenuri din lume“, a mai spus Tim Seifert.
90% OMG
Aproape 90% din terenurile fermei din Auburn sunt acoperite cu semințe de porumb și soia modificate genetic, o tehnologie care de mai bine de un deceniu stârnește controverse aprinse în Europa și care este puternic reglementată în țările din blocul comunitar.
Spre exemplu, în România este aprobat un singur tip de porumb modificat genetic așa-numitul MON-810, dar care a acoperit anul acesta sub 1% din suprafața însămânțată, fiind preferat de numai doi agricultori.
Pe cele 600 de hectare de teren acoperite cu porumb, Tim Seifert folosește semințele de porumb din categoria produselor modificate genetic ce asigură material rezistent la două tipuri de erbicide și imun la atacul mai multor tipuri de insecte.
Furnizor pentru industria bioetanolului, zootehnia din Texas și restaurantele din Chicago
Deși a susținut că nu are niciun fel de temere în privința acestei tehnologii, fermierul a adăugat și că recoltele sale de porumb nu ajung direct pe mesele americanilor, ci pe liniile de producție ale fabricilor de bioetanol sau ca furaje în fermele de vaci din Texas.
În schimb, pentru livările pe care le face către mai multe restaurante din Chicago, agricultorul american folosește un soi de porumb alb convențional.
Ferma RTR dedică acestui segment 120 de hectare, adică 10% din total, iar miza acestei afaceri este asigurarea materiei prime pentru bucătăriile în care se fac lipiile de taco, un produs asemănător cele folosite în Europa pentru preparate precum gyros sau shaorma.
„Marfa o vând la câțiva kilometri de fermă la silozurile traderilor. Nu lucrez doar cu unul singur. Spre exemplu livrez către Archer Daniel Midlands (dețin 80% din Alfred Toepfer, prezent și în România - n.red.) sau CHS“, a mai explicat Seifert.
Management al riscului prin asigurări și Bursă. Break-even la 8 tone/hectar
Fără sistem de irigații, afacerea lui Tim Seifert este la fel de expusă „capriciilor“ vremii în aceeași măsură în care sunt și exploatațiile antreprenorilor din România.
Cu toate acestea, americanul are la dispoziție instrumente la care afacerile agricole locale nu au acces. Printre acestea se numără un sistem de asigurări extins, dar și posibilitatea de a-și acoperi o bună parte din riscul de preț prin tranzacțiile făcute prin intermediul Bursei din Chicago.
„Riscul fermierilor este imens astăzi. Deja am început să mă gândesc că nu plouă. Am pierdut 5%-10% față de ce estimam cu o lună în urmă. Nu am niciun control asupra prețului. Singurul element pe care îl pot controla este volumul și pe asta trebuie să mă concentrez“, a mai spus el.
Calculele agricultorului sunt simple, la o productivitate de 8 tone de porumb/hectar, adică încasări de 620 de dolari (460 euro/hectar), informațiile contabile ale fermei RTR indică break-even-ul, adică un nivel al costurilor egal cu cel al veniturilor. „Costurile mi-au crescut cu 30% în ultimii cinci ani și de aceea misiunea mea este să produc mai mult an de an.“
După dezastrul de anul trecut, atunci când producția americană de porumb a coborât cu 15% în urma unei secete prelungite, condițiile meteo au fost iar de partea agricultorilor în această toamnă.
Producătorul din Illinois așteaptă o recoltă medie de 15 tone/hectar (256 de bușeli/acru), ceea ce înseamnă încasări de 0,75 milioane de dolari din suprafața acoperită cu porumb, potrivit calculelor ZF.
Prețul unui hectar de ogor american a ajuns la 40.000 de dolari
Extinderea afacerii lui Seifer este direct dependentă atât de banii încasați din producția sa agricolă, cât și de mersul pieței terenurilor arabile din Statele Unite. Pe fondul creșterii accelerate a prețurilor materiilor prime agricole din ultimii trei ani, pe fluxurile internaționale de informații se vorbește deja despre o posibilă bulă speculativă a terenurilor agricole.
„Acum prețul pe acru a ajuns la 14.000 de dolari (40.000 de dolari/ hectar). În urmă cu cinci ani era 6.000 de dolari/acru (15.000 de dolari/hectar), iar acum 20 de ani prețul era 2.000 de dolari/acru (5.000 de dolari/hectar)“, a mai afirmat agricultorul.
În consecință, Seifert se concentrează pe menținerea contractelor de arendă sau de închiriere pe care le are în derulare. El semnează înțelegeri an de an în două forme. Fie închiriază suprafețe pentru 600 dolari/acru (1.500 de dolari/hectar), fie semnează întelegeri printr-un sistem în care arendașul și proprietarul împart riscul, contribuind proproțional atât la cheltuieli, cât și la câștiguri. „Pot să pierd suprafețe în fiecare an, de aceea este important să am o relație personală cu proprietarii“, a subliniat Tim Seifert.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu