Leul a pierdut 1% din valoare față de moneda europeană după trei ședințe consecutive de depreciere și a ajuns la minimul ultimelor două luni și jumătate, pentru că investitorii scot bani de pe piețele emergente pentru a-i plasa în bonduri emise de americani și de nemți.BNR a afișat ieri un curs oficial de 4,4653 lei/euro, nivel care nu mai fusese atins de la sfârșitul lunii iunie. Pe piața interbancară, cotațiile au urcat la 4,47 lei/euro la începutul ședinței de ieri, în linie cu deprecierea valutelor din regiune. Zlotul polonez a scăzut, de asemenea, cu peste un procent, în timp ce forintul maghiar a depășit 300 de unități/euro.
„Se iese de pe toate piețele emergente. Nu este nimic legat strict de piața locală. Reacția investitorilor a fost alimentată de randamentele mai mari ale bondurilor americane și germane și de faptul că primele de risc ale țărilor emergente au crescut“, a declarat un dealer.
Cotațiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default), care reflectă percepția de risc de țară, au crescut la 212 puncte de bază ieri, față de 190 de puncte de bază în urmă cu o lună. Aceasta înseamnă că un investitor care are plasamente de 10 mil. euro în titluri de stat în lei trebuie să plătească o primă de 212.000 de euro pentru a se asigura contra defaultului statului.
Jucătorii de pe piața valutară nu s-au arătat impresionați de datele privind creșterea economică din primul semestru, ajustată de Statistică de la 1,7% la 1,8% la jumătatea acestei săptămâni. Piața valutară de la București a continuat astfel să resimtă imediat tensiunile din mediile financiare internaționale.
Cursul a balansat în ultimele două luni între 4,4 și 4,45 lei/euro după un episod de depreciere în luna iunie. Leul pierduse în iunie peste cinci puncte procentuale într-un interval de numai două săptămâni tot pe fondul unor retrageri de bani de pe piețele emergente. Moneda națională se apreciase la începutul anului datorită unor intrări de bani din afară pe piața titlurilor de stat în lei. Sumele respective au ajuns pe piața valutară de la București, alimentând cererea de lei, care ulterior au mers către achiziții de titluri de stat românești. Apetitul străinilor pentru titluri în lei a crescut brusc la sfârșitul anului trecut după includerea unor emisiuni de titluri ale Ministerului de Finanțe într-o serie de indici privind piețele emergente publicați de JPMorgan și Barclays.
Investitorii străini și-au lichidat, în iunie, portofoliile de titluri de stat emise de țările emergente pe fondul unor reacții negative stârnite de un anunț al băncii cepntrale americane privind reducerea treptată a lichidității excesive de pe piață. Investitorii și-au mutat banii în bonduri americane, în condițiile în care există așteptări ca randamentul acestora să crească.
Aceeași cauză este identificată de dealeri și în acest moment, dar analiștii sunt precauți cu privire la eventuale episoade de depreciere abruptă a leului. „Apropierea leului de nivelurile cele mai depreciate din ultimele două luni ar putea crea o stare de neliniște în piață. Climatul extern ar putea favoriza mișcări mai mari decât de obicei ale cursului pe volume relativ reduse, așadar suntem precauți în legatură cu noi episoade de depreciere a leului“, comentează analiștii de la ING Bank.
Străinii au ajuns să dețină o cincime din obligațiunile în lei, ceea ce în perioade tulburi reprezintă o vulnerabilitate. Un efect pozitiv al includerii titlurilor în lei în indicii celor două bănci a fost faptul că statul s-a împrumutat de la începutul anului din ce în ce mai ieftin de pe piață, dar în momente de volatilitate pe piețele internaționale și reversul medaliei este valabil.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.09.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu