VIDEO ZF Live. Câți bani face o curățătorie de haine în București. Urmăriți înregistrarea emisiunii de vineri, 13 septembrie cu Mircea Simionescu, antreprenor la curățătoria La Umeraș

Știrea a fost publicată vineri, 13 septembrie 2013, 20:29 în categoria

VIDEO ZF Live. Câţi bani face o curăţătorie de haine în Bucureşti. Urmăriţi înregistrarea emisiunii de vineri, 13 septembrie cu Mircea Simionescu, antreprenor la curăţătoria La Umeraş Curățătoria de haine „La Umeraș” a început să funcționeze în luna februarie în urma unei investiții de 35.000 de euro, bani luați cu împrumut de la prieteni, a spus Mircea Simionescu, fondatorul firmei, prezent la emisiunea de business ZF Live de vineri, 13 septembrie, transmisă de luni până vineri de la ora 12:00 pe live.zf.ro.

„În primele două săptămâni am avut o medie de 2-3 clienți pe zi. În septembrie am ajuns la 15-20 de clienți pe zi care cheltuie în medie 20 de lei pentru serviciile noastre”, a spus Simionescu.

Cu un venit mediu de 75 de euro pe zi, afacerea lui Simionescu funcționează încă pe minus, el estimând că "break even-ul" îl va atinge atunci când veniturile vor ajunge la 160 de euro pe zi.

„Este greu pentru că la început lucrez pentru chirie. Plătesc 850 de euro pe lună într-o zonă periferică din București”, a spus Simionescu. El estimează că primul milion de lei îl va face peste 2-3 ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Octavian Calei

0 comments :

Trimiteți un comentariu