Lumea ar trebui să se înveselească privind semnalele economice pozitive pe care zona euro le trimite aproape continuu în ultimele zile. Deși criza continuă să reverbereze, este clar că situația zonei euro se normalizează, atât ciclic cât și structural, scrie într-un articol publicat în Financial Times ministrul de finanțe al Germaniei Wolfgang Schaeuble. El este considerat a fi mentorul cancelarului Angela Merkel, cel mai puternic politician din Europa.Ceea ce acum se întâmplă se dovedește a fi exact ceea ce au prezis arhitecții cu mintea limpede ai planului de gestionare a crizei, continuă ministrul german. Reparațiile structurale și fiscale își produc efectele, consolidând fundația creșterii economice sustenabile. Aceasta i-a luat prin surprindere pe observatorii critici, deși nu ar fi trebuit, întrucât ceea ce se întâmplă acum s-a întâmplat și înainte, de multe ori și în multe locuri. În pofida a ceea ce criticii strategiei europene anticriză vor să credem, noi trăim într-o lume reală, nu într-un univers paralel în care principiile economice dovedite nu se pot aplica.
Luați ca exemplu Germania. La sfârșitul anilor 1990 această țară era, fără îndoială, „bolnavul“ Europei, văzut atât de comentatorii interni, cât și de cei străini ca necompetitivă și fără șanse de revenire. După un ciclu de urcușuri și coborâri care a urmat reunificării în 1990 și după adoptarea euro la un curs de schimb foarte ridicat, rata șomajului a crescut, numărul șomerilor ajungând la 5 milioane în 2005. Investițiile au scăzut, iar finanțele publice s-au deteriorat, în timp ce politicienii păreau neputincioși. Decizia de a rupe acest trend a fost una colectivă, aducând împreună aproape toate partidele din spectrul politic, angajatorii și sindicatele.
„Companiile și sindicatele au lucrat împreună pentru a face piața muncii mai flexibilă“
Primul val de ajustări, care a început în 2003, s-a axat pe întărirea stimulentelor pentru angajare, eficientizarea sectorului public, repararea sistemului de securitate socială și creșterea taxelor pe consum. Companiile și sindicatele au lucrat împreună pentru a face piața muncii mai flexibilă. După ce criza a trecut de punctul culminant, a urmat al doilea val, constând în reduceri de cheltuieli și reforme.
În timp ce făcea eforturi pentru consolidarea finanțelor publice, guvernul a restabilit prioritatea cheltuielilor. Între 2010 și 2013 guvernul a majorat cheltuielile pentru cercetare și educație cu 13,3 miliarde euro, rămânând în același timp fidel rigorii bugetare. Cu o pondere de 2,8% din PIB, cheltuielile publice și private din Germania pentru cercetare și dezvoltare sunt mai mici, în UE, doar în comparație cu cele ale Suediei și Danemarcei. Mulțumită, în parte, sistemului educațional, care este ajustat la nevoile afacerilor, Germania are o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mică de 8%, cea mai redusă din Europa.
În ceea ce privește politicile, competitivitatea Germaniei, integrarea sa în economia globală și capacitatea de a crea locuri de muncă nu sunt fructele deciziilor guvernului, ci ale multitudinilor de decizii pe care le numim piață. Companiile au început să investească și să angajeze și oamenii au început din nou să muncească deoarece aceste lucruri au fost posibile și au avut sens. Angajații și angajatorii au încheiat acorduri privind salariile și programul de lucru care au amortizat căderile ciclice. Peste două milioane de germani care nu aveau de lucru și-au găsit un post, de cele mai multe ori unul sigur și cu un salariu decent. Pe o piață a muncii în care condițiile au fost înăsprite salariile și consumul cresc puternic, iar cererea internă este principalul motor de creștere al Germaniei de azi.
„Ajustarea este ambițioasă și uneori dureroasă, dar implementarea sa este flexibilă și adaptabilă“
Ce s-a întâmplat în zona euro la începutul deceniului este diferit doar din punctul de vedere al contextului. În faza de „boom“, mai mulți membri au lăsat munca să se scumpească și ponderea în comerțul internațional să se reducă. În faza de „implozie“, locurile de muncă au dispărut și finanțele publice s-au deteriorat. Reacția nu a fost doar produsul consensului european – sprijinită în multe cazuri de parlamentele naționale – dar a fost o rețetă tradițională aplicată în Germania, în Marea Britanie în anii 1980, în Suedia și Finlanda în anii 1990, în Asia la sfârșitul acelorași ani și în multe alte economii industrializate sau emergente. Rețeta a funcționat atunci și funcționează și acum. Ajustarea este ambițioasă și uneori dureroasă, dar implementarea sa este flexibilă și adaptabilă. Mecanismele de siguranță au furnizat un mix bine calibrat de stimuli și solidaritate pentru a îndulci durerea. În doar trei ani, deficitele bugetare s-au înjumătățit, costul muncii și competitivitatea se ajustează rapid, balanțele contabile ale băncilor se îndreaptă, iar deficitele de cont curent dispar. În al doilea trimestru, recesiunea din zona euro s-a sfârșit.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu