Asociația softiștilor din România lansează un index al companiilor de outsourcing IT

Știrea a fost publicată miercuri, 30 octombrie 2013, 02:31 în categoria

Asociaţia softiştilor din România lansează un index al companiilor de outsourcing IT Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii din România (ANIS) lansează în această lună un catalog al companiilor dezvoltatoare de software sau furnizoare de servicii asociate la cerere, pentru a promova jucătorii din industrie la nivel internațional.

„România este un lider regional recunoscut în zona de dezvoltare software și a fost clasificată mereu în ultimii ani în topurile furnizorilor de servicii de externalizare IT realizate de companiile mari de consultanță. Câteva dintre ingredientele care au făcut România una dintre destinațiile atrăgătoare pe acest segment sunt abilitățile tehnice și pasiunea pentru programare, o cultură a comunicării deschise și abilități lingvistice foarte bune și, nu în ultimul rând, una dintre cele mai bine dezvoltate infrastructuri de comunicații“, spune Sorin Găvănescu (

foto

), vicepreședinte ANIS, responsabil de zona de outsourcing.

Valoarea pieței de outsourcing IT din România a fost de 380 mil. euro anul trecut, cea mai mare pondere a veniturilor fiind generată de serviciile IT (peste 60%), potrivit reprezentanților ANIS.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu