Avocat, după suspendarea retroactivității din Codul Insolvenței: Mai avem acum o lege a insolvenței?

Știrea a fost publicată miercuri, 30 octombrie 2013, 00:51 în categoria

Avocat, după suspendarea retroactivităţii din Codul Insolvenţei: Mai avem acum o lege a insolvenţei? Suspendarea din Codul Insolvenței a articolului privind retroactivitatea legii ridică o nouă problemă, și anume cea a existenței sau nu la acest moment a unei legi a insolvenței care să fie în vigoare, afirmă avocatul Andrei Șărban, partener în casa de avocatură Boștină și Asociații.

Prin Codul Insolvenței, Guvernul a abrogat vechea Lege 85/2006 privind procedura insolvenței și a decis, la articolul 348, că noile prevederi cuprinse în Cod vor fi aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență aflate în derulare.

Curtea Constituțională a decis însă, marți, că și acest articol este neconstituțional.

"Odată cu suspendarea articolului 348 se ridică o nouă problemă, anume a existenței sau nu la acest moment a unei legi a insolvenței în vigoare. Suspendându-se aplicarea în cauzele în derulare, dar nesuspendându-se abrogarea Legii 85/2006, o interpretare posibilă ar fi că, la acest moment, nu mai există o lege a insolvenței în vigoare. O altă posibilă interpretare este că, suspendându-se articolul care prevede intrarea în vigoare la data de 25 octombrie, devin aplicabile principiile generale de tehnică legislativă, ordonanța considerându-se intrată în vigoare la data publicării", arată avocatul.

El adaugă însă că, în ceea ce privește aplicarea în cauzele aflate în derulare, din păcate excepția lasă la latitudinea interpretării individuale, a fiecărei instanțe, modul de defalcare și calificare a normelor de procedură și de drept material, cele de procedură urmând să fie aplicate de îndată, iar cele de drept material având o situație neclară.

"Deci, Legea 85/2006 se abrogă la data intrării în vigoare a cui ? Dacă intrarea în vigoare este suspendată, atunci este suspendată implicit și abrogarea ? Tehnica legislativă nu permite o astfel de interpretare a «dezabrogării» indirecte", a conchis avocatul.

Curtea Constituțională a decis, marți, că unele prevederi din OUG privind insolvența sunt neconstituționale, admițând astfel sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, și articolul 348, privind retroactivitatea legii.

Sesizarea a fost formulată de Avocatul Poporului în cazul articolului 81 alineatul 3 și a articolului 348 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, fiind invocată lipsa conformității unor dispoziții legale din actul normativ față articolul 1 alineatul 5 și articolul 15 alineatul 2 din Constituție.

Judecătorii constituționali au admis sesizarea Avocatului Poporului, stabilind că prevederile invocate sunt neconstituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului.

Ordonanța de urgență privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, adoptată pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii și până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licența audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Național al Audiovizualului".

De asemenea, ordonanța prevede că "în planul de reorganizare vor fi prevăzute condițiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiții ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Național al Audiovizualului".

Articolul 348 din OUG 91/2013 prevede că actul normativ intră în vigoare la 25 octombrie și "se aplică și procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia".

Adoptarea acestei OUG a fost justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative și administrative care să conducă la creșterea eficienței operatorilor economici, la creșterea siguranței circuitului economic și a atractivității investiționale a pieței românești.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Thomas Dinca

0 comments :

Trimiteți un comentariu