Scandalurile de spionaj vor condimenta din plin discuțiile de la Bruxelles. În ajunul summitului, cancelarul german Angela Merkel l-a sunat pe președintele american Barack Obama ca să-i ceară socoteală pentru o presupusă monitorizare a telefonului ei mobil de către spionii americani, scrie BBC.Președintele Franței François Hollande este, de asemenea, furios după ce presa a indicat că milioane de francezi au fost urmăriți de americani. Informațiile vin de la fostul angajat al serviciilor americane CIA și NSA Edward Snowden, aflat acum în exil. Purtătorul de cuvânt al lui Merkel a declarat că liderul german „crede că astfel de practici sunt total inacceptabile“.
Un comentariu de pe prima pagină a ediției de ieri a publicației Süddeutsche Zeitung, unul dintre cele mai influente ziare germane, caracterizează acțiunile americanilor ca fiind „cea mai mare insultă“. În articol scrie că atacul asupra telefonului lui Merkel ar fi un atac asupra „inimii ei politice“. În iunie, președintele Obama a asigurat-o pe Merkel că cetățenii germani nu sunt supravegheați în activități de rutină.
Ea a fost criticată că este prea credulă. Pe 21 octombrie, publicația franceză Le Monde a scris că NSA a interceptat 70,3 milioane de apeluri telefonice în Franța între 10 decembrie 2012 și 8 ianuarie 2013.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu