Fondurile de investiții care au pariat pe revenirea Greciei au devenit cele mai performante din lume, cu un randament de peste 100%

Știrea a fost publicată luni, 28 octombrie 2013, 14:10 în categoria

Fondurile de investiţii care au pariat pe revenirea Greciei au devenit cele mai performante din lume, cu un randament de peste 100% Cele mai performante fonduri de investiții din lume au înregistrat randamente de peste 100% în ultimele 12 luni, pariind pe obligațiuni guvernamentale grecești, odată cu revenirea încrederii investitorilor în Grecia și dispariția sentimentului de teamă privind un "exit" din zona euro.

Cele trei fonduri de investiții în obligațiuni sunt deținute de NBG Asset management și Eurobank Asset Management, cu sediile la Atena, și au înregistrat cele mai bune randamente la nivel mondial în ultimele 12 luni, potrivit unui top realizat de Morningstar, preluat de Wall Street Journal.

Fondurile au preluat obligațiuni guvernamentale grecești în perioada cea mai dificilă a crizei datoriilor de stat, când ceilalți investitori se grăubeau să vândă de urgență aceste titluri.

În ultimele luni, percepția investitorilor s-a întors puternic în favoarea Greciei. Prețurile unor obligațiuni grecești au crescut și de patru ori față de minimele atinse în vara anului trecut, când se vorbea despre o posibilă ieșire a Greciei din zona euro care ar fi amenințat supraviețuirea monedei unice.

Între timp, unele companii mari din Grecia au reușit să emită obligațiuni la costuri rezonabile, iar investitori de renume sunt din nou interesați de acțiuni grecești. Mark Mobius, managerul fondului Franklin Templeton, specializat în investiții pe piețele emergente, a declarat recent că intenționează să cumpere acțiuni la companii grecești pentru prima dată în ultimii 10 ani.

"Obligațiunile grecești au fost, la un moment dat, cea mai urâtă categorie de active din lume, și am considerat că nu avem prea mult de pierdut", a declarat pentru WSJ Aris Papageorgakopoulos, managerul unui fond al Eurobank Asset Management.

Fondul DELOS Domestic Bond Fund, cu active de 83 milioane euro, deținut de NBG Asset Management, a înregistrat în ultimele 12 luni un randament de 108%, urcând pe prima poziție în topul celor mai performante fonduri de investiții în obligațiuni. Eurobank LF Government Bond Fund este pe locul al doilea, cu un randament de 107%, urmat de Interamerican Fixed Income Domestic Bond Fund, deținut tot de Eurobank, cu un câștig de 105%, potrivit datelor Morningstar.

Deși este vorba despre fonduri mici, al căror mandat le limitează la obligațiun grecești, performanțele acestor trei instituții sunt cu mult peste cele înregistrate de fonduri similare specializate pe obligațiuni în dolari - cel mai bun dintre acestea având un randament de 34%. Totodată, cel mai bun fond specializat pe obligațiuni de pe piețele emergente a avut un câștig de 31%, de asemenea eclipsat de cele trei fonduri grecești.

Fondurile câștigătoare au preluat obligațiuni grecești la prețuri apropiate de 12% din valoarea nominală.

În pofida revenirii încrederii investitorilor, Grecia este are încă probleme serioase. Economia se va contracta în acest an cu 4%, potrivit estimărilor FMI, iar șomajul se menține la cote alarmante, de peste 25%, cea mai ridicată rată din UE după Spania.

Reducerea masivă a cheltuielilor publice va aduce în acest an un mic excedent la bugetul structural (care exclude plățile în contul datoriilor publice ajunse la scadență), de 340 milioane euro. Anul viitor, excedentul este previzionat la 2,8 miliarde euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu