Parcuri solare construite la Brașov pentru Luxemburg

Știrea a fost publicată luni, 28 octombrie 2013, 02:55 în categoria

Parcuri solare construite la Braşov pentru Luxemburg Compania Toshiba Transmission and Distribution, subsidiară a corporației japoneze Toshiba, construiește în județul Brașov două parcuri de producție a energiei din surse fotovoltaice pentru firma Energreen Investment Europe din Luxemburg.

Investiția în construcția celor două parcuri fotovoltaice se ridică la circa 37 milioane de euro, iar proiectele sunt derulate prin intermediul firmelor Elisolar și Vis Solaris, ambele con­trolate de Ener­­green Investment Group. Elisolar are în construcție un parc solar de circa 5 MW în localitatea Hălchiu, județul Brașov, iar firma Vis Solaris are în derulare un proiect fotovoltaic de 17 MW în Hoghiz, același județ. „Toshiba este antreprenorul lu­cră­rilor. Sperăm ca parcul fotovoltaic de la Hălchiu să fie finalizat până la sfârșitul acestui an“, a declarat Cristian Blaj, administratorul Elisolar.

Compania Toshiba Transmission and Distribution furnizează echipamente pentru distribuția electricității pentru fabrici, ansambluri rezidențiale și unități de producție a energiei.

Principalul acționar al Energreen Investment Group este firma americană de servicii financiare Clarion.

În prezent, în România există proiecte de producție a energiei în panouri solare de peste 410 MW.

Statul sprijină producția de energie verde prin sistemul certificatelor vezi. Fiecare producător primește gratuit de la Trans­electrica un anumit nu­măr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea. Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Guvernul a hotărât însă, în luna iunie, să reducă sprijinul acordat prin sistemul de certificate verzi pentru producția de energie din surse regenerabile. Decizia a fost criticată de companii și de asociațiile producătorilor de energie verde, dar investițiile în astfel de proiecte continuă.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Carol Dan

0 comments :

Trimiteți un comentariu