Plățile prin bancă au funcționat mai bine în luna septembrie

Știrea a fost publicată vineri, 25 octombrie 2013, 02:06 în categoria

Plăţile prin bancă au funcţionat mai bine în luna septembrie Băncile au refuzat la plată instrumente de debit în valoare de 570 mil. lei (130 mil. euro) în luna septembrie, la jumătate față de nivelul record de peste un miliard de lei înregistrat în luna precedentă, pentru că nu au găsit suficiente lichidități în conturile titularilor pentru a onora cecurile și biletele la ordin emise de aceștia. Fașă de aceeași perioadă a anului trecut, scăderea este de echivalentul a 400 mil. lei.

Scăderea din septembrie este surprinzătoare, în condițiile în care lunile anterioare conturaseră un trend puternic ascendent. Numărul refuzurilor a a fost de peste 11.000 de septembrie, potrivit BNR. În cazul tranzacțiilor cu mărfuri dintre companii se fac rareori plăți în numerar, cumpărătorii emițând în schimb bilete la ordin prin care se angajează să efectueze plata la o dată ulterioară. Deținătorul biletului se prezintă la bancă la data scadenței și primește banii pe care banca îi ia din contul emitentului.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu