Toyota a revenit în trimestrul al treilea pe prima poziție în topul celor mai mari producători auto la nivel mondial după vânzări, devansând General Motors, datorită măsurilor de stimulare a economiei adoptate de guvernul japonez, care au generat un spor de competitivitate pentru exportatori.
Toyota Motor Corp. a vândut în trimestrul al treilea 2,5 milioane de autovehicule, în urcare cu 2,8% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de cea mai mare companie japoneză, preluate de Bloomberg.
General Motors a anunțat pentru aceeași perioadă vânzări în urcare cu 5,5%, la 2,4 milioane autovehicule.
Locul al treilea revine grupului german Volkswagen, cu 2,33 milioane unități.
Astfel, Toyota și GM au făcut din nou schimb de locuri, după ce grupul american a preluat prima poziție în trimestrul al doilea.
Toyota a fost însă cel mai mare producător auto la nivel mondial în primele nouă luni ale anului, cu 7,41 milioane autovehicule vândute, față de 7,25 milioane în cazul GM, respectiv 7,03 milioane la Volkswagen, potrivit datelor prezentate de cele trei companii.
Analiștii anticipează că Toyota va înregistra în acest an un profit record. În trimestrul al treilea, profitul grupului japonez a urcat cu 72%, la 4,6 miliarde de dolari, de trei ori mai mult față de rezultatul GM și cu 70% peste câștigurile Volkswagen, potrivit estimărilor analiștilor contactați de Bloomberg.
Succesele recente ale Toyota reflectă impactul politicii economice a guvernului condus de premierul Shinzo Abe, care a introdus, în parteneriat cu banca centrală, măsuri agresive de consolidare a competitivității exporturilor industriei japoneze. Yenul s-a depreciat puternic în urma acestor măsuri, economia crește din nou după cinci ani consecutivi de recesiune, iar inflația este în urcare după 15 ani de deflație.
Încrederea în rândul marilor producători japonezi de bunuri este la maximul ultimilor 6 ani, iar prețurile acțiunilor companiilor nipone au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 50 de ani.
Yenul s-a depreciat cu aproximativ 11% în acest an în raport cu dolarul SUA, sprijinind exportatorii japonezi în raport cu rivalii din Statele Unite.
Toyota revendică din nou supremația constructorilor auto mondiali, depășind GM
Știrea a fost publicată luni, 28 octombrie 2013, 14:10 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu