Washington rămâne blocat între președintele „exasperat“ și republicanii care cer concesii propriilor lideri

Știrea a fost publicată joi, 3 octombrie 2013, 21:39 în categoria

Washington rămâne blocat între preşedintele „exasperat“ şi republicanii care cer concesii propriilor lideri Închiderea guvernului de la Wa­shington a intrat în a treia zi într-un context în care opoziția blochează în Congres aprobarea bugetului gu­vernamental, ca tactică de negociere a reformei sistemului de sănătate, preșe­dintele Barack Obama se declară „exas­perat“ de situație, iar republicanii au ajuns să își preseze propriii lideri de partid pentru identificarea unei soluții. Între timp, piețele încep să își piardă răbdarea.

Ieri, bursa din Statele Unite a deschis în scădere, investitorii analizând datele privind evoluția cererilor de șomaj și situația din Congres pentru deblocarea activității administrației federale, potrivit Bloomberg.

„Începem să ne dăm seama că situația ar putea dura o perioadă. (...) Plafonul de îndatorare este principala preocupare. Dacă reușim să trecem peste momentul respectiv și să depășim disfuncționalitățile statului, vom avea ulterior un drum mult mai sigur“, a declarat Mike Sorrentino, manager la fima de administrare de active Global Financial Private Capital.

Indicele S&P; 500 a crescut cu 0,7% de la oprirea parțială a activității administrației federale la 1 octombrie, prima din ultimii 17 ani, investitorii mizând pe faptul că impactul economic al impasului bugetar va fi limitat.

Președintele SUA Barack Obama, s-a întâlnit miercuri seara cu lideri din Congres pentru a soluționa criza, însă nu a obținut un rezultat. Administrația federală a trimis în concediu fără plată aproximativ 800.000 de angajați și a oprit mai multe servicii considerate neesențiale după ce Congresul nu a putut asigura finanțarea pentru noul an fiscal care a început la 1 octombrie.

Prelungirea pentru o săptămână a blocajului parțial al activității statului federal va reduce, probabil, creșterea economică cu 0,1 puncte procentuale, estimează eco­nomiști cosultați de Bloomberg. Costurile ar putea deveni mai mari dacă se prelungește criza. Blocajul privind bugetul federal a amplificat temerile că disputele politice ar putea afecta negocierile pentru creșterea plafonului de îndatorare al SUA, în prezent la 16.700 de miliarde de dolari.

Trezoreria a anunțat că va epuiza până la 17 octombrie toate măsurile speciale pen­tru a evita atingerea limitei de îm­prumut.

Biroul pentru Buget al Congresului SUA a avertizat că statul ar putea rămâne fără bani pentru plata facturilor în perioada  22-31 octombrie, în absența creșterii plafonului de căte Congres

Republicanii nu mai vor blocaj

O serie de republicani din Congres caută să renunțe la încercările de subminare a reformei sistemului de sănătate propusă de Barack Obama, mărul discordiei care a dus la închiderea guvernului american, și s-au alăturat unui grup bipartizan de aproximativ 40 de politicieni care poartă discuții pentru găsirea unui compromis care să relanseze activitatea în sectorul public, potrivit lui Reid Ribble, congresman republican citat de Bloomberg.

Dacă Congresul nu își dă acordul, Statele Unite riscă să se afle în incapacitate de plată începând de la această dată, o situație fără precedent.

Obama cere ajutorul Wall Street-ului

În presă însă, președintele Statelor Unite Barack Obama a declarat că este „exasperat“ de criza bugetară provocată de Congres și apreciază că Wall Street ar trebui să fie „îngrijorat“ de consecințele acestui blocaj, relatează AFP.

„Evident, sunt exasperat, deoarece (această criză) este complet inutilă“, a adăugat președintele, repetând că nu va negocia cu adversarii republicani asupra unei ridicări a plafonului datoriei, necesară conform Trezoreriei până la 17 octombrie.

Obama, care i-a primit în cursul zilei la Casa Albă pe liderii celor mai mari bănci americane, a mai afirmat că „de data aceasta Wall Street ar trebui să fie îngrijorat“ de blocajul actual, în special din cauza datoriei.

În lipsa unui acord asupra bugetului între democrați și republicani, admi­nistrațiile centrale ale Statelor Unite sunt parțial închise de marți-dimineață de la ora României 07:00.

Republicanii din Camera Repre­zen­tanților, care se opun reformei asigurărilor de sănătate promulgată de Obama, refuză să voteze un buget care nu va suprima finanțarea.

Aceștia au amenințat de asemenea că vor lega această problemă de cea a ridicării plafonului datoriei.

Obama și-a păstrat poziția asigurând că nu va negocia atâta timp cât aleșii nu au votat o lege bugetară pe termen scurt care să nu conțină suprimarea  re­formei asigurărilor de sănătate.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Borlescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu