Bulgarii cu venituri sub salariul minim vor primi înapoi taxele plătite statului

Știrea a fost publicată marți, 19 noiembrie 2013, 20:10 în categoria

Bulgarii cu venituri sub salariul minim vor primi înapoi taxele plătite statului Bulgarii cu venituri mai mici decât salariul minim vor primi înapoi la începutul anului 2015 taxele plătite statului pe parcursul anului 2014, a declarat premierul bulgar, Plamen Oreșarski, citat de Novinite.

Salariul minim din Bulgaria va crește anul următor la 340 de leva pe lună (174 euro).

Rambursarea taxelor plătite de cei cu venituri mici îi va încuraja pe bulgari să depună declarații fiscale în 2015, a declarat premierul, marți, în timpul unui forum de discuții despre sărăcie și combaterea acesteia.

Astfel, statul va returna în 2015, printr-o singură plată, toate cele 12 contribuții lunare reținute în 2014, a spus Oreșarski.

Șeful executivului bulgar a recunoscut că actualul nivel al salariului minim condamnă la sărăcie, dar a subliniat că o creștere puternică a acestuia ar amenința competitivitatea economiei și ar conduce, probabil, la majorarea șomajului.

Programul de returnare de taxe va costa Trezoreria circa 150 de milioane de leva (76,7 milioane de euro) și va viza mai puțin de 200.000 de bulgari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marius Oncu

0 comments :

Trimiteți un comentariu