Cursul de schimb a crescut ușor spre 4,45 lei/euro în prima oră a ședinței interbancare de joi, după ce în a doua parte a zilei anterioare cotațiile au coborât spre 4,44 lei/euro, într-o piață cu volume mici de tranzacționare.
La debutul ședinței de joi, euro a fost cotat la 4,4435 - 4,4445 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4430 - 4,4450 lei/euro.
Prima tranzacție a fost realizată la 4,4445 lei/euro, iar ulterior cotațiile au început să crească spre 4,45 lei/euro.
La scurt timp după ora 10:00, pe piața interbancară euro era cotat la 4,4475 - 4,4500 lei, cu 0,45 - 0,5 bani (0,1%) peste nivelurile de la închiderea ședinței de miercuri.
În același timp, zlotul era în stagnare în raport cu euro, iar forintul era în scădere cu 0,2%.
Cursul de referință anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut pentru a cincea ședință consecutiv și a ajuns la 4,4449 lei/euro. Rata de referință este nesemnificativ sub cea de marți, de 4,4456 lei/euro. Cursul anunțat miercuri este cu 1,7 bani (0,38%) sub cel din urmă cu o săptămână, când referința a urcat la 4,4619 lei/euro și a atins cel mai ridicat nivel de după 14 octombrie.
Cursul de schimb leu/dolar american a scăzut miercuri cu 0,42 bani (0,13%), de la 3,2906 lei/dolar, la 3,2864 lei/dolar.
În raport cu francul elvețian, leul a scăzut ușor miercuri, cursul de referință urcând cu 0,4 bani, la 3,6085 lei/franc, de la 3,6045 lei/franc în ziua anterioară.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate joi dimineață de băncile comerciale pentru sumele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au rămas la niveluri reduse și sunt de 0,75% - 1,25% pe an, după ce miercuri au scăzut foarte ușor la 0,59% - 1,09% pe an. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Totodată, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.
Cum evoluează cursul de schimb joi dimineața
Știrea a fost publicată joi, 21 noiembrie 2013, 15:59 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu