Grupul japonez NTT Data a cumpărat 100% din acțiunile companiei clujene EBS România, un furnizor de servicii IT pentru clienți internaționali în special din țările vorbitoare de limbă germană, potrivit unui anunț al firmei nipone.Achiziția face parte din strategia NTT Data de a își extinde opțiunile de furnizare a serviciilor de IT - și va completa capacitatea grupului din India, sudul Italiei și Vietnam.
“EBS și NTT Data au lucrat deja îndeaproape de mulți ani de zile la mai multe proiecte. Parteneriatul este pas important pentru noi, care ne ajută să ne întărim divizia de servicii strategice pentru companiile mari din regiunea EME”, a declarat Patrizio Mapelli, CEO al NTT DATA EMEA.
“Devenind partener al NTT Data este cea mai bună abordare pentru creșterea noastră viitoare și internaționalizarea afacerilor. Vom începe să furnizăm servicii de IT clienților mari ai NTT Data, continuând să ne extindem contractele cu clienții internaționali și firmele din România”, a declarat Daniel Metz, CEO al EBS și fost acționar majoritar al firmei.
Furnizorul de servicii și soluții software EBS România a realizat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 13 mil. euro, în creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru piața externă EBS furnizează servicii de IT outsourcing (Nearshore) și dezvoltă aplicații software la cerere. Divizia de nearshore are în portofoliu clienți precum BMW, Ford, Daimler, SAP, SAB Miller, Delphi Packard, Electrolux, TDS Fujitsu sau Delta Invest. Pe lângă industria producătoare de automobile, EBS furnizează servicii și pentru domenii precum asigurări, utilități, sectorul public, sectorul bancar, media sau IT. EBS are parteneriate cu furnizori de tehnologie software, precum SAP, Microsoft, Oracle sau IBM.
Totodată, în acest an clujenii și-au mărit portofoliul de clienți pe piața locală pe segmentul SAP, dar și pe segmentul Clarvision ERP. Printre noii clienți se află companiile Kober, Osborn Internațional, Thyssenkrupp Bilstein Compa, Carmeuse Holding, IRIS Service Ciuc, Electroargeș și Cableteam.
EBS are în prezent peste 600 de angajați și colaboratori externi, 170 dintre aceștia fiind recrutați în acest an.
EBS deține centre în București, Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Acționarii EBS România, cea mai importantă companiei a grupului EBS, sunt oamenii de afaceri Daniel Metz cu 75% din acțiuni și cetățeanul german Andreas Thomas Kammerle cu 25% din acțiuni. Compania EBS România a fost premiată de Ziarul Financiar în cadrul celei de-a șasea ediții ‘’Campionii în business ai Transilvaniei și Banatului“, care a avut loc la Cluj-Napoca și a fost organizată în parteneriat cu fondul de investiții Enterprise Investors, BCR, cea mai mare bancă locală, firma de audit și consultanță PwC și Fundația Triple Helix. EBS România a realizat în 2012 o cifră de afaceri de 49,2 mil. lei (circa 11 mil. euro), în creștere cu 146% față de 2011, și un profit de 6,8 mil. lei (peste 1,5 mil. euro), în creștere cu 184% fața de anul anterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu