JPMorgan și Citigroup sunt investigate în Statele Unite pentru manipularea pieței de schimb valutar, cele două mari bănci americane cooperând cu autoritățile, relatează Bloomberg."Aceste investigații se află în fază de început. JPMorgan colaborează cu autoritățile relevante", potrivit unui document trimestrial depus de bancă la Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare.
Citigroup a informat la rândul ei că răspunde solicitărilor de informații ale agențiilor guvernamentale din SUA și alte jurisdicții.
Autoritățile de reglementare din Londra, Zurich, Statele Unite și Asia investighează piața valutară, după ce Bloomberg News a relatat în luna iunie că dealeri din sectorul de profil au colaborat pentru manipularea cotațiilor, efectuând tranzacții în fereastrele de 60 de secunde în care sunt stabilite ratele de referință.
Dealeri din Londra ai JPMorgan și Citigroup au fost trimiși în concediu după ce autoritățile de reglementare au început să investigheze folosirea unui sistem de mesagerie instant, au declarat în această săptămână surse apropiate situației.
Barclays a suspendat trei traderi pe piața valutară, inclusiv un dealer șef în Londra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu