Ministrul Turismului, la târgul de turism de la Londra: Românii cunosc mai puțin de 40% din frumusețile țării

Știrea a fost publicată marți, 5 noiembrie 2013, 01:35 în categoria

Ministrul Turismului, la târgul de turism de la Londra: Românii cunosc mai puţin de 40% din frumuseţile ţării Românii cunosc mai puțin de 40% din atracțiile țării și sunt foarte multe locuri turistice amenajate în ultimii ani despre care nu se știe prea multe, a declarat luni ministrul pentru IMM și Turism, Maria Grapini, la târgul de turism World Travel Market de la Londra.

"Ardealul este zona cea mai promovată, datorită prințului Charles. Problema mea este să se promoveze și celelalte zone. Dorința mea este ca și celelalte zone, extraordinar de frumoase, cum este Maramureșul, cum este Bucovina, Delta Dunării", a afirmat Grapini.

Ea a spus că constatat "cu mare dezamăgire" că românii nu cunosc totuși locurile care s-au creat și s-au dezvoltat pentru petrecerea timpului liber și a vacanțelor.

"Sunt foarte multe locuri. Nu știu câtă lume știe de Băile Figa (județul Bistrița-Năsăud), unde există și tratatment, și nămol, nu știu cine știe de aquapark-ul din Satu Mare, deschis anul acesta. Nu știu câți au vizitat în ultima perioadă Tușnadul, cu obiective turistice extraordinar de importante. Dacă am face un chestionar, nu știu câți ar ști de Lacul cu Mușchi, cu o floră și faună unică nu doar în România, unde mergi ca pe elastic pe suprafața apei. Nu știu câți au mai fost în ultima perioadă la Colibița, să vadă cât de frumos este acolo", a afirmat ministrul.

Ea a estimat că, în medie, românii cunosc mai puțin de 40% din locurile frumoase din România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Iancu

0 comments :

Trimiteți un comentariu