Ziarul Financiar a apărut pe piața media tocmai la timp pentru a fi martorul unuia dintre momentele dramatice care au marcat istoria recentă a industriei bancare: scufundarea Bancorex, nava amiral de al cărei nume încă își amintesc bancheri cu vechime din Occident.Dispariția cele mai puternice bănci locale a coincis totuși cu dezghețul privatizărilor, BRD intrând în acea perioadă în grupul francez Société Générale. Banca Agricolă, amenințată și ea cu dispariția, a trăit mai departe sub pălăria austriecilor de la Raiffeisen. Statul a vândut și Bancpost, pentru care soluția privatizării nu a fost la fel de fericită până la final, instituția de credit așteptând astăzi ca însăși banca-mamă din Grecia să fie privatizată după ce a fost preluată de stat pentru a fi salvată de la colaps.
După un deceniu pierdut din cauza lipsei de experiență - atât la nivelul managerilor și acționarilor din instituțiile de credit, cât și al autorității de reglementare și supraveghere, sectorul bancar a început practic o nouă viață în prima parte a anilor 2000.
Mirajul așa-numitei povești a convergenței către standardele vestice a antrenat planuri ambițioase de dezvoltare cu sute de unități și mii de angajați, susținute de miliarde de euro pompate de băncile-mamă.
Ziarul Financiar a consemnat zeci de inaugurări de sucursale, de lansări de produse în premieră, de anunțuri strategice extrem de ambițioase. Toate băncile voiau cotă de piață, atât de multă încât adunând toate obiectivele anunțate suma trecea de 100%.
A venit și anul 2005, marcat de procedura remarcabilă de privatizare a BCR, care a reușit să alinieze la start nume mari internaționale care realmente s-au bătut pentru cea mai mare bancă de pe piață. A fost o experiență unică și pentru ZF, care s-a străduit să urmărească desfășurarea de forțe pas cu pas și să aibă cele mai noi informații. BCR s-a dus în final la austriecii de la Erste, intrând într-o serie de relansări și restructurări care par să nu se mai sfârșească după ce planurile inițiale au fost date peste cap de criză.
Dar până la criză, pe măsură ce se apropia momentul aderării la UE în 2007, piața era ambalată la maximum: creditele galopau, profiturile curgeau, finanțările externe dădeau pe-afară, salariile se umflau. Toți bancherii erau niște strategi geniali cu planuri de creștere absolut minunate, în virtutea aceleiași convergențe magice.
Criza care a mușcat în toamna lui 2008 a venit ca un duș cu gheață, însă nu a fost destul pentru a-i trezi pe actorii uneia dintre cele mai încinse piețe. Așa că pentru multă vreme spectrul dezastrului a fost negat, bancherii au tot sperat că lucrurile se vor îndrepta, că economia își va reveni, că piața va putea fi din nou cum a fost. Eronat.
Cine și-a dat seama că lucrurile nu mai puteau fi exact ca înainte are astăzi viață mai ușoară. Cine a continuat să spere și chiar a mai scăpat din nou piciorul pe accelerație astăzi plătește.
Resetarea este dureroasă și prelungă, sectorul bancar aflându-se într-un proces de contracție de-a dreptul dramatic. Numărul băncilor a rămas la 41 până acum, dar activele se topesc de la un trimestru la altul, intrând în septembrie sub pragul de
80 de miliarde de euro.
Din fericire, ZF nu a fost martorul vreunui colaps bancar provocat de criză, însă este nevoit să scrie prea des despre pierderi, credite neperformante, închideri de unități, clauze abuzive în contractele de credit. 2013 ar fi putut fi un punct de inflexiune spre o ameliorare a pieței, însă până la urmă rămâne doar un an de tranziție. 2014 se anunță tot complicat din cauza poverii neperformantelor, dar și a nevoii de clarificare a situației mai multor bănci care nu se mai pot baza pe sprijinul acționarilor actuali și așteaptă cumpărători.
Următorii 15 ani vor fi însă probabil suficienți pentru ca ZF să poată scrie din nou și despre un sector bancar în creștere, chiar dacă nu la fel de exuberant ca în 2007-2008.
0 comments :
Trimiteți un comentariu