Entuziasmul investitorilor după succesul ofertei Romgaz, care a atras mai mulți bani decât volumul de tranzacții pe un an al bursei de la București, precum și optimismul general de pe piețele externe au făcut ca principalul indice al bursei, BET, să atingă recent un maxim al ultimilor cinci ani, urcând pe parcursul zilei de ieri la 6.181 de puncte.Aceasta a fost cea de-a treia tentativă a indicelui BET de a depăși pragul de 6.100 de puncte, prag pe care l-a mai testat fără succes în aprilie 2010 și în aprilie 2011.
La creșterile din ultima perioadă a ajutat și contextul de pe bursele externe care este de asemenea unul pozitiv, cu piețele din SUA și Germania atingând noi valori record.
Potrivit Bloomberg, bursa americană are totate șansele să încheie anul 2013 cu cel mai mare avans din ultimii 16 ani, în condițiile în care de obicei tendința pozitivă din primele 10 luni se păstrează în ultimele două luni ale anului.
Din 1928 și până în prezent bursa americană a marcat creșteri în ultimele două luni în 82% din cazuri atunci când piața a avansat cu mai mult de 10% în primele 10 luni ale anului, aprecierea medie din noiembrie și decembrie fiind de 6%.
Bursa de la București are de asemenea tendința de a se aprecia mai cu seamă în sezonul rece, respectiv perioada decembrie - februarie, care istoric a adus randamente similare cu cele de pe parcursul întregului an.
„Există un cumul de factori care încurajează creșterile pe bursă. Investitorii își fac calcule cu privire la întoarcerea pentru investiții în acțiuni a unei părți din sumele foarte mari plasate în oferta Romgaz și pentru care nu există alocare. Pe lângă acest aspect, nivelul foarte scăzut al randamentelor pe care cineva le poate obține momentan din plasamente monetare atrage atenția în favoarea investițiilor în acțiuni și investitorilor cu apetit la risc mai scăzut și care au preferat să își țină până în prezent economiile în investiții monetare. Mediatizarea succesului unor oferte precum Nuclearelectrica și Romgaz are rolul de a susține în mod pozitiv investițiile în acțiuni“, spune Andreea Gheorghe, directorul general al societății de administrare Intercapital Investment Management.
La finele săptămânii trecute s-a încheiat oferta Romgaz, care a fost suprasubscrisă de peste 17 ori pe tranșa de retail. În total, investitorii de retail au adus în ofertă peste 1,1 mld. euro, din care vor primi acțiuni Romgaz de doar 78 mil. euro și restul de un miliard de euro se vor întoarce înapoi în conturile acestora.
Chiar dacă o mare parte a acestor sume a provenit de la bănci sub formă de împrumuturi pe termen scurt, care trebuie returnate după ofertă, rămân câteva sute de milioane de euro sub formă de lichidități. Frustrarea investitorilor care nu au apucat să cumpere decât a 14-a parte din acțiunile Romgaz vizate i-ar putea determina pe o parte a acestora să cumpere alte acțiuni de pe piață cu banii pe care voiau să-i aloce pentru acțiuni Romgaz.
Analiștii spun că un alt motor de creștere pentru bursă îl reprezintă evaluările atractive în comparație cu alte piețe din regiune.
„Nu e un lucru nou că acțiunile românești se tranzacționează cu discount pe multipli (indicatori de evaluare fundamentală - n.red.) față de acțiuni similare listate pe piețe mature. Aceste diferențe sunt explicate de aversiunea la risc a investitorilor. În condiții de îmbunătățire a contextului și revenirii încrederii, aceste diferențe se pot transforma în avantaje pentru cei care investesc pe bursa locală, asa cum se întâmplă acum“, mai spune Gheorghe.
În paralel cu deblocarea banilor din oferta Romgaz mai este așteptată săptămâna viitoare, pe data de 14 noiembrie, și închiderea ofertei de răscumpărare de la Fondul Proprietatea care va umple conturile investitorilor de la bursa din București cu circa 600 mil. lei (135 mil. euro), echivalentul rulajului bursei pe o lună de zile. Din nou brokerii așteaptă ca o parte din acești bani să se reîntoarcă pe piață.
După mai multe săptămâni în care piața a înregistrat rulaje reduse, ieri volumele de pe bursă au crescut considerabil, spre finele ședinței realizându-se tranzacții în valoare de peste 11 mil. euro, lucru care arată că interesul este în creștere.
Analiștii grupului Erste spun că sentimentul la nivelul regiunii se menține unul puternic în ciuda faptului că piețele emergente trec printr-o perioadă mai nefavorabilă, iar datele macro din zona euro au venit sub așteptări în ultima perioadă.
Aceștia spun că indicatorii economici la nivelul regiunii sunt solizi, iar analiștii își îmbunătățesc semnificativ estimările cu privire la profiturile companiilor pentru anii 2014 și 2015.
Banca Națională a României, care urmează să aibă o nouă ședință de politică monetară, ar putea să stimuleze de asemenea apetitul pentru bursă, în condițiile în care analiștii estimează că aceasta ar putea continua să reducă dobânda cu 0,25%, la 4%.
Reducerea dobânzilor la depozite bancare din ultimul an pe fondul diminuării ratei de dobândă a BNR și reducerea riscului de țară au făcut ca unii investitori să caute randamente mai ridicate pe bursă.
În ultima săptămână acțiunile de pe bursă au marcat creșteri consistente față de perioada anterioară când oferta Romgaz era în prim-plan.
Astfel, cel mai mare avans a fost consemnat de titlurile Erste Bank (EBS) care au urcat cu 10% și pe fondul rezultatelor financiare publicate recent de bancă.
Acțiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 8,8%, în timp ce cele ale SIF Transilvania (SIF3) au sărit cu 7,3%, investitorii așteptându-se ca acestea să distribuie în primăvară printre cele mai mari dividende dintre SIF-uri.
Acțiunile BRD SocGen (BRD) și cele ale OMV Petrom au crescut în ultima săptămână cu 6% și respectiv 5,5% în contextul în care luna aceasta cele două compani sunt așteptate să-și publice rezultatele financiare.
BRD și Petrom se numără de asemenea printre preferatele investitorilor străini.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.11.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu