România se plasează pe locul 63 din 103 țări, ultima poziție în UE, într-un clasament al competitivității privind pregătirea și atragerea de profesioniști de top și dezvoltarea talentului pe piața forței de muncă, devansată, printre altele, de Bulgaria, Kazahstan, Liban sau Azerbaidjan.
Competitivitatea României pentru forța de muncă de valoare a fost evaluată în funcție de aproximativ 70 de criterii privind mediul de afaceri și reglementarea, deschiderea economiei față de străinătate, imigranți și minorități, educație, protecție socială, calitatea vieții, sănătate, productivitate, prezența profesioniștior cu înaltă pregătire și inovare, potrivit unui raport realizat de școala de business Insead, Human Capital Leadership Institute din Singapore și Adecco.
România reușește să se plaseze pe primul loc în lume în ceea ce privește accesul femeilor la piața forței de muncă.
Pe de altă parte, taxele trag România în jos în ceea ce privește competitivitatea forței de muncă. Astfel, România este pe penultimul loc în lume la capitolul amploarea și efectul taxării asupra angajaților.
Totodată, România nu este prea atractivă pentru profesioniștii din străinătate, ocupând locul 91 din 103 țări.
Elveția ocupă primul loc și se impune la toate categoriile față de celelalte economii dezvoltate, urmată de Singapore, Danemarca, Suedia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Finlanda, Statele Unite și Islanda. Germania, cea mai mare economie europeană, se găsește pe locul 16, iar Franța pe 20.
În Europa Centrală și de Est, cel mai bine plasată este Austria, pe locul 14, urmată de Cehia (22), Estonia (23), Slovenia (25), Muntenegru (26), Slovacia (27), Letonia (30), Polonia (32), Lituania (39), Ungaria (40), Bulgaria (43), Croația (45), Rusia (51), Macedonia (52), România (63), Ucraina (66) și Republica Moldova (68).
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.11.2013
România, cea mai puțin atractivă țară din Uniunea Europeană pentru profesioniștii de top
Știrea a fost publicată joi, 28 noiembrie 2013, 03:35 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu