Profitul grupului Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul american Warren Buffett, a crescut în trimestrul al treilea cu 28%, la 5 miliarde de dolari, datorită companiilor de transporturi feroviare și producție de energie deținute de grup, transmite Bloomberg.Operatorul feroviar Burlington Northern Santa Fe și producătorul de energie MidAmerican Energy Holdings, care fac parte din grupul de companii controlat de Buffett, au contribuit cu un total de 1,46 miliarde de dolari (40%) la profitul Berkshire, potrivit datelor anunțate de compania americană.
Cele două companii au generat cel puțin 30% din profitul anual al grupului începând din anul 2010, când Buffett a preluat Burlington.
Buffett, care deține MidAmerican Energy din 1999, și-a refocusat la începutul deceniului trecut atenția către afaceri în domenii atent reglementate, care necesită investiții ridicate. Anterior, afacerile Berkshire erau dominate de operațiunile de asigurări, care i-au asigurat lui Buffett fondurile necesare pentru a-și diversifica portofoliul de companii și pentru a putea profita de momente când prețurile unor acțiuni au fost subapreciate.
Cheltuielile de capital ale companiilor de transport feroviar și energie controlate de Buffett vor crește în acest an la 8,7 miliarde de dolari, față de 6,9 miliarde de dolari în 2012.
Profitul obținut din subscrieri la operațiunile de asigurări ale Berkshire au scăzut în trimestrul al treilea cu 57%, la 170 milioane de dolari, în principal din cauza costurilor ridicate dun Europa, unde grupul deține compania de reasigurare General Re, dar și ca urmare a cheltuielilor ridicate ale companiei americane de asigurări auto Geico.
Tranzacțiile cu derivate, care au influențat semnificativ în ultimii ani profiturile lui Buffett, au avut o contribuție pozitivă de 519 milioane de dolari la rezultatul Berkshire în trimestrul al treilea, față de o pierdere de 534 milioane de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Buffett a precizat că variația profit/pierdere în zona derivatelor nu are nicio semnificație, deoarece contractele vor ajunge la maturitate abia peste câțiva ani, nu necesită garanții colaterale și au generat lichiditate pentru Berkshire Hathaway.
Creșterea profitului în perioada iulie-septembrie a fost susținută și de aprecierea participațiilor deținute de Buffett, prin Berkshire, la banca Goldman Sachs, grupul industrial General Electric și la producătorul de dulciuri Mars.
Acțiunile Berkshire s-au apreciat cu 29% în acest an, la 173.123 dolari. Cea mai mare investiție efectuată de Buffett în acest an a fost preluarea producătorului de ketchup HJ Heinz, pentru 12,3 miliarde de dolari.
0 comments :
Trimiteți un comentariu